-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:06
No menu items!

Studiu: Tratamentul cu plasmă convalescentă este sigur

spot_img

Medicii din Statele Unite ale Americii au publicat primul studiu privind siguranța administrării de plasmă convalescentă COVID-19, efectuat pe un număr de 5000 de pacienți critici, internați și îngrijiți în peste 2000 de spitale americane.

Rezultatele arată că sub 1% din pacienți au prezentat reacții adverse și doar 0,3% au avut forme severe. Studiul menționează și o reducere de patru ori a mortalității.
Datorită administrării de plasmă convalescentă mortalitatea s-a redus de la 57% (mortalitate generală pentru pacienții COVID-19 intubați) la doar 15%, deși cei 5000 de pacienți făceau parte din categoria de cazuri grave, cu multiple comorbidități, intubați de multe zile, cu disfuncție multiplă de organe sau septicemie.
 
Florin Hozoc, omul de afaceri care a donat nu mai puțin de 18 echipamente de plasmafereză și peste 10.000 de kituri, prin firma sa, Besmax Pharma Distribution SRL centrelor de transfuzie sanguină din tot atâtea județe, afirmă că peste 60 de țări utilizează deja terapia cu plasmă pentru pacienții COVID-19, iar dintre acestea 23 sunt țări membre UE. Astfel, peste tot în lume se colectează și se administrează plasmă convalescentă hiperimună pentru a salva viețile pacienților critici.

„Țările lumii își pregătesc stocuri de plasmă convalescentă, recoltată de la persoanele vindecate de COVID-19, fie pentru a putea salva viețile pacienților critici în valul al doilea, fie pentru a putea fabrica imunoglobuline anti-SARS-COV2, atunci când producătorii vor fi finalizat procedurile de autorizare a acestui medicament la realizarea căruia lucrează deja.”

Florin Hozoc a dus o adevărată luptă, în ultimele două luni, cu birocrația din sistemul național de sănătate pentru a obține mai întâi aprobarea donațiilor sale, și, apoi, utilizarea lor de către specialiștii centrelor de perfuzie.