5.3 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 9:08
No menu items!

Studiu Kruk: Românii nu vorbesc despre datorii cu familia sau colegii, pentru că le este jenă

spot_img

Principalul pericol perceput este afectarea atmosferei în familie

 bani-numarati

Mai bine de jumătate dintre români sunt refractari la ideea de a-și împărtăși problemele financiare cu partenerul, copiii adulți sau în mediul locului de muncă, potrivit unui studiu realizat de Grupul Kruk.

”41% consideră că își protejează familia dacă nu discută despre aceste probleme, iar 2 din 10 respondenți sunt prea mândri să împărtășească situația sau au un sentiment de rușine generat de aceasta”, potrivit unui comunicat al companiei.

Studiul a fost realizat în România, Polonia, Cehia și Slovacia, iar respondenții din toate cele patru țări consideră jenantă situația de datornic. Numai 50% dintre polonezii cu datorii și 66% dintre români își informează soția sau soțul despre această situație. Dacă relația lor nu este oficializată și persoanele trăiesc în concubinaj, proporția celor care spun acasă ce se întâmplă cu ei este și mai scăzută (11% în Polonia și România, 26% în Cehia și Slovacia).

Doar 1% dintre români și până la 7% dintre cehi le-ar spune colegilor că sunt datornici.

O treime din populația Poloniei, României și Slovaciei întâmpină dificultăți financiare, din când în când. Același lucru se întâmplă cu fiecare al cincilea respondent din Cehia, mai arată studiul.

Dacă ar cere ajutor pentru problemele lor financiare, majoritatea slovacilor (79%) și a cehilor (82%) ar apela la sprijinul financiar al familiei. Numai 55% dintre polonezi și 25% dintre români au aceeași părere. Într-o proporție foarte mare (39%), respondenții români s-ar adresa angajatorului pentru a-i cere ajutor financiar.

Peste jumătate din români (51%) sunt refractari la ideea de a-și împărtăși problemele financiare cu partenerul sau cu copiii adulți, deoarece se tem că această problemă ar putea afecta atmosfera din familie. Pierderea încrederii și a respectului familiei este, de asemenea, o îngrijorare exprimată de persoanele îndatorate. 30% din cei chestionați susțin că prietenii și, într-o proporție similară, vecinii nu trebuie să știe că ei trec prin dificultăți financiare.

Grupul Kruk are ca obiect de activitate managementul integrat al creanțelor.

kruk