2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:20
No menu items!

Studiu EY: România urcă pe locul trei la capitolul destinațiilor atractive pentru investiții în regiune

spot_img

Dintre statele care ocupă podiumul, România este singura economie cu o tendință pozitivă

ernst

România a urcat pe locul trei în topul celor mai atractive piețe pentru investiții străine directe din zona Europei Centrale și de Est, câștigând două puncte procentuale în preferințele investitorilor, conform ediției din 2014 a studiului EY – European attractiveness survey.

Pe fondul scăderii atractivității piețelor din Polonia (31%, în scădere cu 6% față de 2013) și Cehia (11%, în scădere cu 4% față de 2013), România (+2%) este considerată, alături de Ungaria (+3%) și Turcia (+4%), una dintre destinațiile cele mai atractive pentru investiții din Europa de Est, potrivit unui comunicat al companiei de consultanță EY.

ey

Din cauza unui grad ridicat de expunere faţă de ţările europene, al unui sector bancar fragil şi al dependenței puternice de creditul de consum pe fondul crizei, numărul de proiecte bazat pe investiții străine directe (FDI) din Europa Centrală şi de Est a scăzut cu 12%, însă a înregistrat o creștere de 19% în Europa de Vest în perioada 2009-2013, comparativ cu perioada 2004-2008. În special, s-a înregistrat o scădere a numărului de proiecte noi în industriile auto și IT în toată regiunea, inclusiv în România.

Cu o scădere de 22% a volumului de proiecte FDI în anii de criză, Polonia și-a pierdut poziția fruntașă ca destinație de investiții între economiile europene emergente în favoarea Rusiei și a coborât pe poziția cinci în termeni de generare de locuri de muncă în perioada 2009-2013. Această tendință a fost cu atât mai surprinzătoare, cu cât Polonia a fost, până în 2013, singurul stat membru UE care a înregistrat creșteri în timpul crizei.

Republica Cehă, o altă economie-cheie din regiune, a cunoscut un declin accentuat, de 37%, al proiectelor de investiţii străine între 2009 şi 2013. În pofida acestui declin, Polonia și Cehia continuă să ocupe primele două poziții în topul destinaţiilor FDI din Europa Centrală.

Între 2009 şi 2013, numărul de proiecte de investiții din Turcia a crescut cu 129%. Astfel, Turcia se poziţionează pe locul trei după creşterea volumelor de proiecte, după Germania şi Marea Britanie, şi pe locul 10 în întreaga Europă ca destinaţie atractivă pentru FDI.

Rusia a atras 114 proiecte FDI în 2013 şi a preluat prima poziţie în topul destinaţiilor FDI din afara Europei Occidentale în timpul anilor de criză. Deşi numărul de proiecte FDI a scăzut cu 11% faţă de anul anterior, Rusia a reuşit să-şi păstreze poziţia de top ca principală destinaţie în regiunea CEE, după ce coborâse în urma Poloniei în anul 2012.

”Este foarte posibil ca tensiunile geopolitice generate de situaţia din Ucraina să afecteze atractivitatea Rusiei”, se arată în comuniatul citat.