4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:31
No menu items!

Studiu EY: Crește numărul de achiziții și alianțe. Perspectivele României

spot_img

Perspectivele globale ale pieței de fuziuni şi achiziţii (M&A) rămân pozitive, având în vedere că 50% din companii intenționează să realizeze tranzacţii în acest an, conform studiului EY Global Capital Confidence Barometer (CCB). Studiul companiei de consultanță a fost derulat în rândul a peste 1.700 de directori executivi din 45 de ţări.

Aproape o treime dintre directorii chestionaţi (28%) se aşteaptă la apariţia de noi oferte nesolicitate în următoarele 12 luni.

”România este a treia țară din regiune atât la nivel de număr de tranzacții înregistrate în cursul anului 2015, dar şi în valoare. Ne așteptăm ca gradul de încredere crescut în economia românească să se reflecte în continuare printr-un apetit susținut de tranzacții și oportunități de investiții în România. Deja asistăm la mutări interesante în anumite sectoare datorate şi unui interes mai mare al antreprenorilor vis-a-vis de tranzacțiile concurenților, precum și al abundenței surselor ieftine de finanțare şi a unui număr mai mare de investitori interesați de țara noastră”, a declarat Florin Vasilică, liderul departamentului de Asistenţă în tranzacţii, EY România.

Alte concluzii ale studiului:

  • Există un mediu favorabil pentru accelerarea tranzacţiilor în anul următor. Evaluările sunt percepute ca stabile, iar executivii continuă să aibă încredere în numărul şi calitatea oportunităţilor disponibile, precum şi în posibilitatea de a încheia tranzacţii.
  • Apetitul pentru tranzacții rămâne puternic, cu peste 80% din cei care intenționează să încheie fuziuni şi achiziţii planificând cel puţin o tranzacţie în perioada următoare. Un sfert dintre executivi se aşteaptă la o creștere a oportunităţilor de încheiere a tranzacţiilor în anul următor.
  • Companiile încep să se orienteze către tranzacţii de dimensiuni mai mari, astfel că se înregistrează o creştere de cinci ori a numărului de companii care doresc să achiziţioneze active mai mari de 1 miliard de USD. Această tendinţă era de aşteptat, având în vedere că orice creştere substanţială implică acțiuni mai îndrăznețe.
  • 40% din companii iau în considerare încheierea de alianţe care să le ajute să facă față impactului transformărilor digitale din mediul de business în care activează. Alianţele sunt tot mai des văzute ca un mijloc prin care poți beneficia de experiența altor companii. Acestea oferă o abordare mai informală, cu riscuri mai scăzute, fapt care permite companiilor să răspundă rapid schimbărilor din piaţă. Companiile pot intra şi ieşi dintr-o alianţă cu mai multă uşurinţă decât dintr-o fuziune sau dintr-o achiziţie.
  • Tehnologia şi schimbarea preferinţelor consumatorilor stimulează convergenţa sectorială şi accelerează apariţia de noi competitori în cadrul multor industrii, iar acest fapt alimentează dorinţa de a încheia tranzacţii şi de revizuire a activelor.
  • Peste o treime din executivi (37%) se aşteaptă la creșterea vânzărilor forțate în anul următor. Această tendinţă este în acord cu comportamentul companiilor din tot mai multe sectoare care se orientează către alte zone şi își revizuiesc strategia, adesea în vederea vânzării activelor slab performante.
  • Sectoarele în care se înregistrează cel mai puternic apetit pentru achiziţii sunt petrol și gaze (59% din companii plănuiesc cel puţin o tranzacţie), retail și produse de larg consum (59%), energie şi utilităţi (58%), produse industriale (55%) şi sănătate & produse farmaceutice (51%).
  • În contextul unei creșteri economice încă modeste, companiile caută să-şi îmbunătăţească perspectivele de creștere în afara graniţelor propriei ţări, 74% dintre acestea luând în considerare încheierea de tranzacţii transfrontaliere.
  • Fluxurile tranzacţiilor M&A arată că firmele explorează o varietate de regiuni geografice pentru a identifica oportunități care să le susțină obiectivele strategice. Europa de Vest este din nou prima opțiune în preferințele acestora, companiile căutând să profite de evaluările financiare relativ mai joase şi de finanţările mai ieftine din această regiune. Tendinţa dominanță a investiţiilor externe derulate de China va continua, pe măsură ce firmele chinezeşti caută să investească în active solide legate de proprietatea intelectuală.
  • Companiile chinezeau cheltuit deja peste 100 miliarde USD în active din afara graniţelor Chinei din februarie 2016 şi până în aprilie 2016 – cea mai mare valoare înregistrată până acum. Principalele cinci destinaţii preferate de investitori sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, India şi China.
  • Perspectivele de creștere robustă din anumite zone stimulează intenţiile legate de fuziuni şi achiziţii – directorii executivi rămân relativ liniştiţi atunci când se pune problema volatilităţii pieţei din primul trimestru al anului 2016. Accentuarea instabilităţii politice globale şi regionale, mai ales în Orientul Mijlociu, peninsula Coreea şi Marea Chinei de Sud, este percepută drept riscul cel mai mare.
  • Un risc potenţial la adresa mega-tranzacţiilor viitoare (de peste 10 miliarde USD) este reprezentat de preocuparea directorilor executivi legată de reglementările pieţelor şi ale competiţiei. Această îngrijorare a afectat deja tranzacţiile recente, pe măsură ce autorităţile au devenit tot mai intervenţioniste în cadrul anumitor consolidări mari, din diverse industrii. 

 V.B.