0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 4:59
No menu items!

Studenții se revoltă în SUA. Manifestațiile pro-palestiniene continuă în campusuri

spot_img

Manifestaţii pro-palestiniene au avut loc în campusurile marilor universități din SUA și au continuat până vineri seară. Studenții protestatari au condamnat bombardamentele israeliene din Gaza, relatează CNN.

Pe parcursul întregii săptămâni, mai multe şcoli au cerut intervenţia poliţiei pentru împotriva protestatarilor, ceea ce a dus la arestarea a sute de persoane. Între altele, protestatarii au cerut instituţiilor de învăţământ să renunţe la fondurile provenite de la entităţi care ar avea legătură cu Israelul.

Atacurile israeliene din Gaza au ucis peste 34.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătăţii din enclavă. Atacul mortal al Hamas din 7 octombrie asupra Israelului a ucis aproximativ 1.200 de oameni.

Administratorii colegiilor americane se confruntă acum cu presiuni crescânde din partea parlamentarilor pentru a controla protestele. La Universitatea Columbia – epicentrul demonstraţiilor – senatul şcolii a adoptat vineri seară o rezoluţie pentru a investiga modul în care conducerea universităţii gestionează protestele. 

Universitatea de Stat din Arizona: Poliţia de la Universitatea de Stat din Arizona a arestat vineri trei persoane sub suspiciunea de ”pătrundere neautorizată” „în legătură cu înfiinţarea unei tabere neautorizate”, a declarat un purtător de cuvânt al universităţii, transmite News.ro.

Colegiul Barnard: Şcoala a transmis că a luat decizii în legătură cu „aproape toţi studenţii care anterior au fost suspendaţi temporar” pentru participarea la tabăra de protest din campusul Columbia. Colegiul „a restabilit imediat accesul deplin al acestor studenţi în spaţiile de cazare, spaţiile de luat masa, săli de clasă şi alte zone ale campusului”, potrivit unui comunicat al şcolii publicat vineri.

Cel puţin 55 de studenţi de la Barnard au fost suspendaţi temporar pentru că au participat la tabăra de protest din Columbia, potrivit unui  comunicat  al Asociaţiei Guvernamentale a Studenţilor de la Barnard. 

Colegiul Barnard a refuzat să comenteze numărul studenţilor suspendaţi.

Universitatea Columbia: Universitatea a interzis un purtător de cuvânt al studenţilor pentru coaliţia Columbia University Apartheid Divest care a afirmat în ianuarie că „sioniştii nu merită să trăiască”. Ulterior şi-a cerut scuze.

Campusuri din Denver: Într-un campus comun pentru Universitatea din Colorado Denver, Colegiul Comunitar din Denver şi Universitatea Metropolitană de Stat din Denver, aproximativ 40 dintre cele aproximativ 100 de persoane care au înfiinţat o tabără pro-palestiniană au fost arestate vineri, se arată într-un comunicat al campusului. .

Universitatea Emory: Corpul profesral s-a adunat în campus pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la arestările violente care au avut loc joi în campus, profesorii titulari cerând preşedintelui universităţii, Gregory Fenves, să demisioneze din cauza deciziei de a chema poliţia de stat şi locală pentru a dispersa protestatarii. 

Universitatea George Washington: Universitatea a transmis vineri că orice student care rămâne în curtea principală a universităţii poate fi suspendat temporar şi interzis din punct de vedere administrativ în campus.

Universitatea de Stat din Ohio: Un total de 36 de demonstranţi au fost arestaţi joi seară după ce au refuzat ordinele de dispersare, potrivit unui raport preliminar al universităţii.

Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill: Peste 75 de studenţi s-au adunat vineri pentru a înfiinţa o tabără, cerând ca universitatea să renunţe la corporaţiile care investesc în Israel şi în operaţiunile sale militare.

Universitatea din California de Sud: Preşedintele instituîiei de învăţământ Carol L. Folt a transmis  într-o declaraţie că campusul a devenit nesigur, iar universitatea va lansa o anchetă şi va lua măsuri pentru a proteja toţi studenţii, profesorii şi personalul USC.

Universitatea din Texas din Austin: Şcoala a plasat Comitetul de solidaritate cu Palestina în „suspendare temporară”. Grupul a organizat evenimentul de miercuri, la care au avut loc peste 50 de arestări.

Virginia Tech: Oficialii şcolii au emis vineri o declaraţie despre o tabără în campus, spunând că le-au spus protestatarilor că evenimentul nu respectă politica universităţii.

Universitatea Yale: O scrisoare de la  Corpul profesoral pentru Dreptate în Palestina a criticat arestările studenţilor în această săptămână şi a spus că facultatea este pregătită să organizeze retrageri şi să boicoteze ceremoniile de absolvire de la Yale. O altă scrisoare  a denunţat administraţia de la Yale  pentru că a eşuat „în responsabilitatea dumneavoastră de a proteja studenţii, personalul şi profesorii evrei de la Yale”.

R. Dan