-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:16
No menu items!

Studenții Universității București cer demisia președintelui Senatului instituției

spot_img

protest studenti

Peste 100 de studenți au protestat în sediul Facultății de Drept cerând demisia președintelui Senatului Universității, profesorul Vlad Nistor. Studenții îl acuză pe Nistor de acțiuni ilegale, atitudine dictatorială și lipsă de interes pentru problemele lor.

Studenții au organizat protestul după ce, spun aceștia, situația lor și a reprezentanților lor în Senatul Universității București a ajuns să fie una deplorabilă.

„S-a ajuns aici pentru că domnul Nistor i-a tratat cu aroganţă şi ca pe niște gunoaie pe studenţi, iar aceasta a fost picătura care a umplut paharul pentru că noi vroiam doar să ne exprimăm opiniile. Dumnealui ne persifla, ne trata cu indiferenţă, denatura ceea ce spuneam”, a declarat președintele asociației de studenți, Dan Petrache.

Într-o ședință adhoc organizată în aula Facultății de Drept, s-a încercat, fără succes, rezolvarea problemelor. Bursele, activitatea senatului universitar, dar și apartenența profesorului Vlad Nistor la un partid politic au fost puse în discuție.

După mai bine de o oră de ședință, situația a rămas la fel de tensionată.

„Probabil, şi asta recunosc şi-mi asum asta, probabil că nu am fost cel mai inspirat colaborator  în relaţia cu studenţii şi probabil am greşit. Adică sigur am greşit. Nimic însă nu justifică NICIODATĂ această atitudine şi întotdeauna există explicaţii mai sofisticate”, a declarat Vlad Nistor, președintele Senatului Universității București.

Explicaţiile enunţate de profesorul Vlad Nistor nu au schimbat poziţia studenţilor care cer în continuare demisia din funcţie a cadrului didactic.

În scandal a încercat să intervină și rectorul Universității, Mircea Dumitru.

Soluţia problemei, crede rectorul universităţii, ar fi o şedinţă a senatului universitar, instituţie dominată însă, susţin studenţii, chiar de profesorul Nistor.

A.V.