1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:36
No menu items!

Studenții politehniști vor lucra pentru Google

spot_img

În curând, Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) va semna un parteneriat cu Google prin care studenţii vor crea softuri cu obiectivele turistice din România şi instituţiile de învăţământ superior. Toate acestea vor fi promovate prin intermediul celui mai popular motor de căutare pe internet. Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a precizat că softurile vor populariza şi cele mai importante realizări ale studenţilor pentru mediul economic. „Când country managerul Google va fi prezent joi la UPB, vom avea o ultimă întâlnire înainte de semnarea parteneriatului. Suntem în negocieri, pentru că vrem un parteneriat care să fie la dispoziţia studenţilor şi să fie avantajos pentru ambele părţi. De exemplu, discuţiile cu compania Google vizează realizarea unor softuri cu privire la România.” a mai spus prof. Costoiu. Domnia sa a adăugat că studenții UPB îşi doresc foarte mult să lucreze la companii precum Google. „Joi vor veni reprezentanţii Google şi Facebook. Vorbim despre două tipuri de companii, din industria nouă, a telefoniei şi ce a jocurilor şi industria tradiţională. Este o oportunitate a studenţilor de a înţelege modul de gândire al companiilor, structura acestora şi deschiderea lor faţă de mediul universitar. Foarte important este ceea ce companiile vor prezenta, activitatea lor și cum vor relaţionea acestea cu studenţii.” D.F.M.