1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:43
No menu items!

STS mai investește 3.000.000 de euro în sistemul 112

spot_img

Noul contract de achiziție va fi finanțat de la bugetul instituției condusă de generalul Marcel Opriș și din fonduri externe neramburabile

sts

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), păstorit de generalul Marcel Opriș, este gata să investească încă 13,1 milioane de lei (3 milioane de euro) în reînnoirea sistemului de urgență 112 pentru București și județul Ilfov. Asta, deși funcționarii serviciului s-au dovedit, în nenumărate situații care s-au sfârșit tragic  – precum accidentul aviatic produs la începutul anului trecut în Munții Apuseni  -, incapabili să utilizeze cu succes actualul sistem și să localizeze la timp victimele pentru a fi salvate.

Potrivit anunțului postat pe SEAP, licitația pentru achiziţionarea de echipamente IT&C şi aplicaţii software destinate modernizării infrastructurii sistemului de urgenţă 112 în Bucureşti şi Ilfov va fi organizată în aprilie.

Contractul are ca obiect furnizarea unui sistem informatic la cheie, complet integrat în arhitectura Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU) şi perfect interoperabil cu toate centrele 112 judeţene, sistem informatic a cărui realizare va cuprinde furnizarea unei componente hardware (echipamente IT&C), inclusiv instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a acesteia, respectiv dezvoltarea şi implementarea unei componente software în vederea modernizării SNUAU la nivelul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov.

anunț publicat pe e-licitatie.ro

Contractul va avea o durată de 5 luni de la data atribuirii şi va fi finanţat de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.

La finele lunii trecute, STS a mai lansat o licitaţie care vizează furnizarea de echipamente IT&C, inclusiv instalarea, configurarea şi punerea în funcţiune a acestora, precum şi dezvoltarea şi instalarea de aplicaţii software în vederea punerii în practică a proiectului „Extinderea infrastructurii informatice a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) până la nivelul resurselor mobile ale agenţiilor de intervenţie Ambulanţă şi SMURD şi al Unităţilor de Primiri Urgenţe”.

Valoarea acestui contractul a fost estimat la 57,7 milioane de lei (aproape 13 milioane de euro).

Ofertele vor fi deschise tot la începutul lunii aprilie, conform anunţului de participare.

Autoritatea contractantă a stabilit durata acestui contract la 6 luni, iar finanţarea va fi asigurată tot de la bugetul instituției şi din fonduri externe nerambursabile.

CITEȘTE ȘI: Cum susține STS legile „Big Brother”: downloadează și împarte filme pe torrente

Marilena Nedelcu