1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:11
No menu items!

STS: 2021 – anul cu cele mai puține apeluri cu farse și injurii de la apariția numărului unic de urgență 112

spot_img

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a anunţat că în 2021 au fost 10,3 milioane de apeluri la 112, cu 102.000 mai multe faţă de anul precedent, iar dintre acestea 60% au fost urgenţe reale.

Potrivit STS, 2021 este anul cu cele mai puţine apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgenţă 112.

”Dacă în anii 2004-2005, non-urgentele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%. Astfel, datele ne demonstrează că, de la an la an, cetăţenii sună tot mai responsabil la 112 şi că, de cele mai multe ori, cer ajutorul agenţiilor de intervenţie atunci când au urgenţe reale. În anul 2021, operatorii STS 112 au preluat 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe faţă de anul precedent. Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%)  au fost urgenţe reale, pentru care a fost necesară intervenţia agenţiilor specializate:Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont. Diferenţa, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri  efectuate din eroare, solicitări de informaţii, farse şi un procent redus de apeluri injurioase”, arată STS.

Cele mai multe apeluri recepţionate în 2021 au fost transferate către Ambulanţă – 51,23%, Poliţie – 22,60%, ISU-SMURD – 19,03%, Jandarmerie – 4,44%.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente, raportat la numărul total au fost Cluj – 70,62%; Timiş – 69,94%; Bucureşti-Ilfov – 68,20%.

Judeţele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total au fost Gorj – 62,41%; Mureş – 58,64%; Covasna – 56,42%.

Operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au reprezentat apeluri privind COVID-19.

La Serviciul de urgenţă 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri pe problematica noului coronavirus. Cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie – peste 247 de mii de solicitări la nivel naţional, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi.

În fiecare an, în 11 februarie este Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112, dedicată creşterii gradului de conştientizare a importanţei acestui serviciu destinat cetăţenilor.

                                                                                                                    Adina Silav