-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:25
No menu items!

Structurile MAI, mobilizate 24 din 24 de ore pe timpul codului galben de viscol

spot_img

Chiper 1_SZ

Secretarul de stat Cătălin Chiper a convocat, luni, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în contextul avertizării de cod galben emisă pentru ninsori şi viscol, în 26 de judeţe.

Secretarul de stat a cerut structurilor operative ale MAI, în special inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, să fie mobilizate 24 de ore din 24 pentru a putea interveni, în caz de nevoie, pentru salvarea sau acordarea de ajutor persoanelor izolate sau afectate de condiţiile meteo nefavorabile.

Totodată, oficialul MAI a solicitat prefecţilor din judeţele vizate de avertizarea de cod galben să convoace Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi să mobilizeze toate resursele necesare pentru înlăturarea efectelor viscolului.

În timpul şedinţei, secretarul de stat a recomandat identificarea de spaţii de cazare pentru persoanele care rămân blocate departe de domiciliu în urma închiderii drumurilor sau din cauza altor situaţii de urgenţă, precum şi luarea măsurilor necesare pentru ajutorarea pacienţilor care au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă.

Andrei Tudor