Gruparea teroristă sunnită Statul Islamic a început să instituie structuri guvernamentale şi militare pe teritoriile ocupate din Siria şi Irak
Gruparea teroristă Statul Islamic în Irak şi Siria are structuri militare şi politice, inclusiv servicii pentru furnizarea de alimente şi gaz natural, afirmă experţi ai Institutului pentru Analize şi Cercetări în domeniul Terorismului (Terrorism Research and Analysis Consortium – TRAC).
Potrivit analiştilor, gruparea teroristă sunnită Statul Islamic (Statul Islamic în Irak şi Levant / Statul Islamic în Irak şi Siria – SI/SIIL/SIIS) a început să instituie structuri guvernamentale şi militare pe teritoriile ocupate din Siria şi Irak, o regiune de mărimea statului american Pennsylvania, informează CNN, citat de Mediafax.
Gruparea teroristă are o structură executivă – Al Imara, condusă de Abu Bakr al-Baghdadi, care are doi adjuncţi, Abu Ali al-Anbari şi Abu Muslim al-Turkmani, foşti funcţionari în regimul condus de Saddam Hussein.
Grupul terorist are structuri administrative separate pentru Siria şi Irak. „Ei consideră acest califat ca fiind un singur stat, dar există două structuri ierarhice separate„, explică analistul Jasmine Opperman. „Este vorba de o separare ierarhică care are doar raţiuni administrative„, precizează analistul.
Organizaţia teroristă are şi un Consiliu Shura – o structură pentru verificarea concordanţei deciziilor cu versiunea proprie a Legii islamice (Sharia).
Consiliul Shura este subordonat structurii executive şi a judecat cazurile ostaticilor occidentali care au fost executaţi.
Grupul terorist sunnit Statul Islamic ocupă vaste regiuni din nord-vestul Irakului şi din sud-estul Siriei, unde a proclamat un „califat islamic”.
D.M.