2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:52
No menu items!

Strategia UE pentru ”Renașterea Industrială” se bazează pe 4 piloni. Vezi care sunt acțiunile prioritare

spot_img

Comisarul italian a prezentat noul cadru strategic pentru cel mai important sector al economiei

Ferdinando NELLI FEROCI - Commissioner-designate for Industry and Entrepreneurship

 Ferdinando Nelli Feroci, noul comisar european pentru Industrie și Antreprenoriat, a prezentat luni, la Milano, principiile pentru o foaie de parcurs necesară pentru o ”Renaștere Industrială” a Uniunii Europene.

Foaia de parcurs va cuprinde acțiuni și măsuri specifice și are ca scop dezvoltarea unei baze industriale competitive în UE, pentru a obține creștere și locuri de muncă.

Feroci (foto) a preluat mandatul de comisar european până la instalarea unei noi Comisii, în noiembrie, pentru că Antonio Tajani a câștigat un mandat de europarlamentar.

Rata șomajului în UE este de aproximativ 10%, cu vârfuri de peste 25% în Grecia sau Spania. Industria reprezintă 75% din exporturile Uniunii Europene și 80% din investițiile private din cercetare.

În cadrul unui Consiliu informal al miniștrilor Industriei din statele UE, Feroci a afirmat că documentul este în lucru și că se va concentra pe patru piloni:

1. Accesul la piețe

În pofida unui progres excelent de până acum, există încă potențial pentru a înlătura barierele care afectează competitivitatea și creșterea afacerilor. Vrem să îmbunătățim standardizarea produselor, să intensificăm integrarea servciilor de afaceri și să facem progrese în crearea unei piețe digitale interne.

În paralel, trebuie să promovăm o strategie eficientă de internaționalizare și să îmbunătățim accesul la piețe terțe pentru companiile europene. Sunt foarte importante acordurile comerciale bilaterale negociate de UE cu parteneri economici semnificativi. Ne vom asigura că piețele create de aceste acorduri vor aduce un acces mai bun pentru firmele europene, luând în calcul interesele lor defensive.

Sunt conștient de oportunitățile și complexitatea acordului comercial negociat cu SUA. Mă voi asigura că interesele și temerile industriei europene vor fi luate în considerare.

Trebuie să întărim rețeaua Enterprise Europe (EEN), care deține centre de informare în 50 de state și asigură informații valoroase pentru afacerile europene.

2. Accesul la resurse

Este esențial să facilităm accesul la finanțare al companiilor europene, prin:

  • Eforturile Băncii Centrale Europene,
  • Programul COSME, care va fi operațional peste câteva zile, în urma unui acord cu Fondul European de Investiții,
  • Programul Horizon 2020,
  • Fondurile Structurale.

Industria europeană trebuie să aibă costuri minime pentru resursele de energie și să reducă avantajele competitive pe care le-au avut până acum alte companii internaționale.

Comisia intenționează să lucreze pe câteva fronturi: creșterea eficienței energetice, reducerea dependenței de resurse din afara UE, crearea unei piețe interne a energiei.

În privința lucrătorilor calificați, Comisia este decisă să promoveze sistemul dual de educație, care a dat rezultate excelente în unele state membre.

3. Industrie inteligentă și inovare

Sprijinul pentru inovare este motorul de creștere al industriei. Programul Horizon 2020, cu un buget de 80 de miliarde de euro, finanțează activități industriale avansate și tehnologii verzi.

Prin Fondurile Structurale, sunt puse la dispoziție 100 de miliarde de euro, în perioada 2014-2020, pentru ca regiunile să investească în inovarea industrială, în special prin clustere și proiecte speciale.

 4. Un cadru prietenos de reglementare a afacerilor

Pentru a asigura competitivitatea afacerilor, trebuie să reducem povara administrativă și să facem mediul economic mai permeabil pentru afaceri.

 Vlad Bârleanu