-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:48
No menu items!

Strategia lui Putin, criticată de un fost colonel rus: Rușii nu pot concura cu echipamentele Ucrainei de la NATO

spot_img

Forțele ruse nu pot concura în materie de armament cu cele ale Kievului, a declarat un colonel rus în retragere, la o dezbatere chiar la unul dintre principalele canale TV de stat.

Rusia a suferit pierderi mari în Ucraina și nici măcar mobilizarea generală nu ar fi de ajutor, a afirmat fostul colonel rus Mihail Hodarionok.

„Cu ce trimitem oameni pe front? Cu armele de ieri, când Ucraina are arme NATO?”, a declarat acesta.

Comentariul vine pe fondul speculațiilor că președintele Putin va anunța mobilizarea în masă, ca să trimită mai multe forțe în Ucraina.

„Să ne imaginăm că bat tobele, cântă fanfara și că este anunțată mobilizarea generală. Cât de repede de la declararea mobilizării putem trimite primul regiment de avioane de luptă? Am reuși până la Anul Nou?

Nu avem rezervele, nu avem piloții, nu avem nici avioanele. Așa că mobilizarea ar fi de prea puțin ajutor. Dacă în seara asta ordonăm construirea de noi nave militare, când va fi gata prima? În doi ani. Asta e problema cu mobilizarea.

Dacă ne fixăm ca obiectiv să formăm o nouă divizie de tancuri, când va fi gata? Aș spune că în cel puțin 90 de zile și nu ar fi echipată cu arme moderne pentru că nu avem arme și echipamente moderne în depozite.

Să trimitem oameni înarmați cu armele de ieri la un război de secol XXI într-o luptă împotriva armelor NATO nu ar fi bine”, a subliniat Mihail Hodarionok.

                                                                                                                   Adina Silav