18 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024 - 10:31
No menu items!

RUBRICI

Despre credința slabă și lașitate

Nu doar o singură dată Mântuitorul Iisus Hristos ne-a îndemnat să avem credință în Dumnezeu, zicând: „De aţi avea credinţă cât un grăunte de...

Palmaresul istoric al Universității Craiova, pe masa judecătorilor. Rotaru vs Mititelu

Disputa dintre Clubul Sportiv Universitatea Craiova, echipă finanțată de Mihai Rotaru și care evoluează în Liga 1, și Fotbal Club Universitatea Craiova, echipă patronată...

Sănătatea trupească și sufletească

Suntem obișnuiți să cerem permanent de la Dumnezeu  sănătate. Dar nimeni nu se întreabă ce este de fapt sănătatea. Sănătatea nu este altceva decât...

Gândul cel bun şi gândul cel rău

Potrivit sfintelor învăţături ale Filocaliei, gândurile sunt mişcări ale minţii. Sfânta Scriptură mărturiseşte faptul că omul a fost zidit personal de către Dumnezeu Însuşi:...

Crucea personală și suferința spirituală

Motto: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14) Din pricina numeroaselor încercări ale...

Uciderea trupului cu fapta, uciderea sufletului cu vorba

Fără putinţă de tăgadă şi lucru consimţit unanim în sânul omenirii, „dragostea” este cea mai mare, cea mai sfântă şi cea mai înaltă virtute...

Dumitru Dragomir trebuie să îi plătească daune morale lui Răzvan Burleanu. Fostul președinte al LPF mai are o șansă să scape

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir trebuie să îi plătească daune morale actualului președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu....

Astra Giurgiu i-a făcut plângere penală pentru înșelăciune unui fost fotbalist

Clubul de fotbal Astra Giurgiu a câștigat un proces deschis la Tribunalul Giurgiu împotriva unui fost fotbalist al clubului din sezonul 2014 – 2015,...

Nu mai suntem nici cu daruri, căci a ridicat Dumnezeu darurile, pentru că nu le merităm / VIDEO

Acest neam al nostru a avut o continuitate, nu suntem o hoardă de sălbatici. Se spunea zilele trecute, nu știu cine avea acest discurs...

„Lupta noastră este împotriva domniilor și stăpânirilor întunericului acestui veac” (Epistole)

Trebuie să fim conștienți și să nu fugim de rădăcina formării noastre spirituale, de acolo de unde ne hrănim, căci orice mladă care se...