Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că, în opinia sa, premierul Victor Ponta "vrea tare" proiectul de la Roşia Montană, dar "nu asumă...
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană a cerut amânarea unei decizii în Guvern, dar acest...
UPDATE
Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ și din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului...
Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a declarat, luni, că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca proiectul de lege privind Roşia...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că proiectul de lege privind câinii fără stăpân va fi analizat de comisiile juridică şi de...
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi...
UPDATE
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia...
Cei zece consilieri locali PDL din Consiliul General al Muncipiului Bucureşti (CGMB) demisionează luni. Anunţul a fost făcut, duminică, de preşedintele interimar al PDL...
Forţa Civică şi PNŢCD au semnat, sâmbătă, un protocol cu Iniţiativa România Liberală (IRL) pentru includerea asociației conduse de Vlad Moisescu în Alianţa pentru...