1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024 - 8:06
No menu items!

Statul va vinde acțiuni la CE Oltenia, Hidroelectrica, Aeroporturi București, Salrom și Portul Constanța, dar va păstra pachete majoritare

spot_img

Statul va scoate la vânzare acțiuni la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Compania Națională Aeroporturi București, CNAPM Constanța și Salrom, dar va rămâne acționar majoritar la aceste societăți considerate strategice, conform unui memorandum publicat marți de Guvern și citat de Agerpres.

Sumele obținute din vânzarea acțiunilor vor rămâne la dispoziția companiilor și vor fi utilizate pentru finanțarea programelor de investiții.

De asemenea, statul va reduce pachetul de acțiuni deținut la Rompetrol, Sanevit 2003 Arad și la 22 de societăți din subordinea Agenției Domeniului Statului, sumele obținute din vânzarea acțiunilor urmând să fie virate la Trezoreria statului, conform prevederilor OUG privind înființarea Fondului Național de Dezvoltare (FND).

”Urmare a discuțiilor avute la nivelul Guvernului, s-a agreat că diversificarea acționariatului în cadrul acestor întreprinderi, prin valorificarea de pachete minoritare, poate fi un lucru benefic pentru eficacitatea și profitabilitatea acestora. Astfel s-a convenit identificarea de către instituțiile publice implicate în privatizare a unor pachete de acțiuni deținute la unii operatori economici la care exercită calitatea de acționar în numele statului, pentru care urmează să se demareze operațiunea de vânzare de acțiuni (ex. cesiune de acțiuni, majorare de capital social prin emisiune de acțiuni), potrivit prevederilor legale în vigoare”, se menționează în memorandum.

  • Instituțiile publice cu atribuții în activitatea de privatizare au formulat o serie de propuneri în acest sens:
  • Ministerul Energiei va derula la Complexul Energetic Oltenia SA și la Hidroelectrica oferta publică primară de majorare de capital de 15,29% și, respectiv, 15%, pe piața de capital, în timp ce, la Rompetrol, se are în vedere vânzarea unui pachet de acțiuni de 26,6959% din acțiunile deținute de stat, prin licitație publică cu strigare.
  • Ministerul Transporturilor propune la CN Aeroporturi București și la CNAPM Constanța majorare de capital social prin emiterea de noi acțiuni reprezentând 20-25% din capitalul social al fiecărei companii și vânzarea acestora prin BVB.
  • La SN CFR Marfă SA, ministerul propune stabilirea pachetului de acțiuni care va fi vândut și a metodei de privatizare pe baza fundamentărilor transmise de consultantul de privatizare. Guvernul a aprobat în data de 15 iunie 2016 un plan de acțiune pentru restructurarea companiei, urmată de demararea procesului de privatizare începând cu trimestrul I 2018. Astfel, după implementarea programului de restructurare, programat a se derula în cursul anului 2017, și emiterea de către consultantul ce va fi selectat de CFR Marfă a opiniilor și concluziilor vizând rezultatul aplicării măsurilor de restructurare strategică, se preconizează modificarea/actualizarea strategiei de privatizare aprobată prin HG nr. 46/2013 cu obținerea tuturor avizelor necesare inclusiv de la CSAT și Consiliul Concurenței.
  • Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri propune la Sanevit 2003 SA Arad vânzarea pachetului de acțiuni deținut 100% de stat, prin licitație cu strigare. Procesul de vânzare de acțiuni a fost inițiat în anul 2015, iar în luna aprilie 2016 a fost reluat, prin publicarea unei noi oferte de vânzare, cu termen de depunere a ofertelor mai 2016, neprezentându-se niciun ofertant până la acea dată. Societatea are o situație economico — financiară dificilă, activitatea de producție fiind oprită din anul 2013.
  • La Societatea Națională a Sării — Salrom, având în vedere faptul că Fondul Proprietatea și-a manifestat intenția de listare a unui pachet de acțiuni din participația deținută la această societate, ministerul a elaborat o analiză sintetică privind o potențială listare a societății pe Bursa de Valori București, precum și demersurile necesare a fi efectuate în acest sens. Societatea are un capital social de 40.936.410 lei, din care statul român, prin MECRMA, deține 51%, iar Fondul Proprietatea 49%. Orice operațiune de listare a acțiunilor societății se va realiza cu condiția păstrării de către acționarul, statul român, a pachetului majoritar – minimum 51%.
  • Agenția Domeniilor Statului propune vânzarea unor pachete minoritare de acțiuni pentru 22 de societăți aflate în portofoliu prin licitație publică cu strigare și prin negociere directă, ponderea deținută de stat în capitalul social al acestora fiind cuprinsă între 0,0005% și 36,000%.

Sumele obținute din vânzarea acțiunilor după listare pot fi utilizate la finanțarea proiectelor de investiții ale întreprinderilor publice, în cazul majorării capitalului social prin emiterea de noi acțiuni sau pentru diminuarea datoriei publice sau constituirea de fonduri naționale de investiții, în cazul vânzării acțiunilor deținute.

T.S.