2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:22
No menu items!

Statul român vrea vânzarea pe piața locală a gazului extras din Marea Neagră

spot_img

platforma-gaz din marea neagra

Guvernul României și-a manifestat dorința ca gazele pe care OMV le-ar putea extrage din Marea Neagră să fie vândute cu prioritate pe piața locală, devenind astfel posibilă înlocuirea importurilor.

Un reprezentant al grupului austriac OMV a declarat însă, că acest fapt depinde în mare măsură de preţul şi de sistemul de taxare.

„Statul român vrea ca gazul din Marea Neagră să fie vândut pe piaţa locală, dar depinde de preţ. Dacă preţul nu ve convine, nu dezvoltăm zăcămintele”, a afirmat directorul de explorare şi producţie din OMV, Jaap Huijskes.

OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România, care au demarat operațiuni de foraj în Marea Neagră la finalul anului 2011,  au făcut publică în luna februarie o descoperire importantă de gaze la forările din Marea Neagră. Zăcământul de gaze naturale a fost evaluat la 42-84 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă de 3-6 ori consumul anual al României.