4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:31
No menu items!

Statul a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural, prin CEC Bank

spot_img

Ministerul de Finanțe a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural prin intermediul CEC Bank, conform ministrului Adrian Câciu, prezent la evenimentul “Soluții de garantare financiară – Retrospectivă și perspectivă 2023-2024”, organizat comun de Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare (AECM) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN.

„Am achiziţionat acum o săptămână şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, care, în felul acesta, a ajuns tot la Ministerul de Finanţe, care poate fi în momentul acesta promotor de politici publice de finanţare a întregii economii româneşti”, a spus Adrian Câciu la dezbaterea „Soluţii de garantare financiară – Retrospectivă şi perspectivă 2023-2024”.

Conform DCBusiness, ministrul a mai anunțat că în luna iunie va fi înființată noua bancă de stat a României, Banca de Dezvoltare a României. El a subliniat că fără fonduri europene şi fără instrumentele financiare europene, țara noastră nu are la momentul acesta capacitatea să-şi producă propriile resurse financiare necesare pentru dezvoltare. Ar avea o capacitate redusă doar pentru menţinere.

„Dar dacă vrem o Românie dezvoltată, o Românie membru al OCDE, în curând, ne trebuie şi trebuie să facem eforturi ca toate resursele financiare puse la dispoziţie de bugetul european să ajungă şi în România. Aici felicit FNGCIMM în primul rând pentru implicarea în zona implementării InvestEu în România şi eu cred că suntem pe o cale şi provocatoare, dar şi bună, cea mai bună pentru viitorul României”, a adăugat ministrul de Finanțe.

În privința Fondului de Garantare a Creditului Rural, principalul obiect de activitate va fi asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii, inclusiv pe seama fondurilor publice puse la dispoziţie în principal de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în scopul realizării producţiei agricole şi piscicole de către fermieri şi procesatorii de produse agricole, a investiţiilor în agricultură, acvacultură, precum şi implementarea proiectelor cofinanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime.

FGCR – IFN este primul fond de garantare din România dedicat agriculturii, fiind o instituţie privată care s-a constituit în februarie 1994 ca o societate comercială pe acţiuni, în urma negocierilor Comisiei Comunităţii Europene şi Guvernul României.

Marilena Nedelcu