2.8 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 22:34
No menu items!

Statul a cheltuit în 2013 cu 19% mai mult decât în 2008, an cu cea mai mare creștere a PIB

spot_img

guvern

Statul a cheltuit, în primele opt luni ale acestui an, cu 19% mai mult decât în perioada similară din 2008, an în care economia României a înregistrat cel mai mare avans, de 7,1%. Veniturile au crescut, în același interval, cu 18%. Autoritățile au transmis că încasările slabe la buget ar putea fi un motiv pentru o majorare a cotei unice la 22%.

România a avut, în 2008, cea mai mare creștere economică din istoria post-decembristă, de 7,1%, după cum arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, estimările pentru acest an plasează avansul PIB la aproximativ 2%. Mai exact, bugetul pe 2013 a fost realizat pe baza unei creșteri economice de 1,6%. La prima rectificare bugetară din acest an, autoritățile au devenit mai optimiste și au urcat prognoza de creștere economică la 1,9%.

În condițiile în care unii reprezentanți ai PSD susțin că există probleme cu încasările bugetare, cifrele arată că veniturile fiscale au crescut, în primele opt luni ale acestui an, cu 20% față de perioada similară din 2008, an care ar putea fi luat ca reper din punctul de vedere al prosperității bugetare. În fapt, pe palierul încasărilor, toate au avansat substanțial față de anul cu cea mai mare creștere economică, mai puțin cele din impozitul pe profit, care au scăzut cu 20%. Semn că economia privată se luptă în continuare cu criza.

La capitolul cheltuieli, cifrele oficiale arată că cele de personal au crescut cel mai mult, respectiv cu 27% față de primele opt luni din 2008, în condițiile în care numărul angajaților din sectorul public s-a redus. Acestea au fost urmate de cheltuielile cu asistența socială, care au avansat cu aproape 26%. În același timp, statul a cheltuit cu 13,5% mai mult în acest an pe bunuri și servicii. La polul opus, cheltuielile de capital (investiții), au scăzut cu 25% față de primele opt luni din 2008.

Guvernul a decis, în septembrie, introducerea contribuției de asigurări de sănătate pentru veniturile din chirii, deși premierul Victor Ponta declara, la mijlocul lunii august, că singurele creșteri de taxe convenite cu FMI și CE sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine.

Tot Ponta le-a transmis liberalilor, la întâlnirea USL de vineri, că încasările la buget nu sunt cele prognozate şi le-a propus unificarea cotei unice şi a TVA la 22%, măsura urmând a fi aplicată începând din 2014, după cum relata gandul.info.

Ideea a fost însă ferm respinsă de PNL. „Victor Ponta nu a făcut o asemenea propunere, a făcut pe fugă, ca într-un soi de avanpremieră, a evocat câteva variante. Un lucru e clar: PNL nu va accepra majorarea cotei unice atât timp cât va fi la guvernare. În plus, ştiţi foarte bine că premierul Ponta a invocat chiar în vizita sa din SUA că unul dintre atuurile României este cota unică de 16%”, a spus Crin Antonescu la B1TV.

Cheltuieli bugetare ianuarie –septembrie 2008/2013 (%)

De personal: 22,3 mld lei / 30,8 mld lei (+27%)

Asistență socială: 33,6 mld lei / 45,2 mld lei (+25,7%)

Bunuri și servicii: 20 mld lei / 23,1 mld lei (+13,5%)

De capital: 12,9 mld lei / 9,7 mld lei (-25%)

Veniturile bugetare ianuarie-septembrie 2008/2013 (%)

Fiscale: 63,4 mld lei / 78,9 mld lei (+20%)

Impozit pe profit: 9,8 mld lei / 7,9 mld lei (-20%)

Impozit pe salarii și venit: 11,8 mld lei / 15 mld lei (+21%)

TVA: 27,8 mld lei / 32,9 mld lei (+15%)

Accize: 8,6 mld lei / 13,8 mld lei (+38%)

Sursa: Ministerul Finanțelor Publice

Cosmina Croitoru