2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:19
No menu items!

Statuia lui Lenin, din Harkov, doborâtă în timpul unui miting al naţionaliştilor ucraineni

spot_img

Guvernatorul regiunii, Igor Baluta a semnat un ordin de demontare a statuii

bbc.co.uk

Naţionaliştii au dărâmat o statuie a lui Lenin la Harkov, al doilea cel mai important oraş din Ucraina, o acţiune susţinută de către oficiali, realtează BBC News online.

Demonstranţi proruşi din oraş, în care locuiesc numeroşi vorbitori de rusă, au apărat statuia în februarie, când fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fost îndepărtat de la putere. Harkovul nu este afectat de confruntările violente care s-au extins în estul Ucrainei, în regiunile Doneţk şi Lugansk, după anexarea Crimeei de către Rusia. Un armistiţiu fragil este în vigoare de trei săptămâni, între separatiştii proruşi şi armata ucraineană, în cele două regiuni.

Duminică seara, după ce protestatari naţionalişti s-au adunat în jurul statuii, la un miting „Harkov este Ucraina”, guvernatorul regiunii Igor Baluta a semnat un ordin de demontare a statuii.

Ministrul de Interne Arsen Avakov a scris într-un mesaj, în rusă, postat pe Facebook, că a dat ordin ca poliţia să asigure doar securitatea oamenilor, ci „nu a idolului”.

„Lenin? Lasă-l să cadă…”, a scris el, adăugând „atât timp cât nu sunt răniţi oameni. Atât timp cât acest idol comunist sângeros nu ia mai multe victime cu el când pleacă”.

Cu toate acestea, presa ucraineană a scris că poliţia a demarat o anchetă pentru „vamdalism”.

C.A.