-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:18
No menu items!

Statuia baronului Brukenthal din Sibiu, vandalizată. Poliția a deschis o anchetă

spot_img

Statuia baronului Brukenthal din Piața Mare a Sibiului a fost vandalizată, sâmbătă, de către un bărbat surprins de camerele de filmare. Poliția a deschis o anchetă penală, iar cercetările sunt în derulare.

Poliţiştii îl caută pe bărbatul care sâmbătă, 9 octombrie, a fost filmat de camerele de supraveghere din centrul municipiului Sibiu, în timp ce a aruncat cu vopsea pe statuia baronului Samuel von Brukenthal din faţa muzeului care îi poartă numele.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 6.00 și a fost raportat de Poliția Locală două ceasuri mai târziu.

„La nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu – Biroul de Investigaţii Criminale s-a deschis o anchetă penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de distrugere, în prezent fiind în derulare cercetări în vederea identificării persoanei în cauză şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Walter.

Inaugurată în acest an, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a autorităţilor locale, statuia lui Brukenthal a fost contestată de cei care îl consideră pe baron responsabil de moartea lui Horea, Cloşca şi Crişan.