-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:06
No menu items!

Statistică: Comerțul cu piese auto, pe val! Saloanele de înfrumusețare o duc prost

spot_img

Statistică: Comerțul cu piese auto, pe val! Saloanele de înfrumusețare o duc prost

Românii au apelat la tot mai puține servicii în primele două luni ale acestui an. Cel puțin asta arată datele Institutului Național de Statistică (INS), potrivit cărora serviciile de piață prestate populației au scăzut cu peste 7% față de perioada ianuarie-februarie a anului trecut. Iar tendința pare a fi una de scădere, având în vedere că și față de luna februarie 2012 s-a înregistrat un regres de 6,4%.

Cu toate acestea, unele afaceri – care merg bine de ceva vreme – continuă să o facă. Este vorba despre comerțul cu autovehicule și, mai ales, cel cu piese auto. La fel de bine o duc și spălătoriile și curățătoriile aticolelor textile și a produselor din blană. Astfel, cifrele arată că, față de luna februarie a anului trecut, comerțul cu autovehicule a crescut cu 11,6% și cu 9,5% față de prima lună a acestui an.

În primele două luni din 2013, comerțul cu autovehicule a crescut cu aproape 2% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Comerțul cu piese și accesorii auto a înregistrat un avans și mai mare, de peste 17% în februarie 2013 față de februarie 2012, de 3,7% față de ianuarie 2013 și de 13%, cumulat, în primele două luni față de perioada similară din 2012.

Analizând și alte servicii, se poate spune că românii încă ies la restaurant, dar nu mai dau banii la saloane de înfrumusețare. Astfel, cifra de afaceri a hotelurilor și restaurantelor a crescut cu 1,2% față de februarie 2012, dar a scăzut cu 0,3% față de prima lună a acestui an.

Cifra de afaceri a curățătoriilor a crescut cu 6,7% față de februarie 2012, dar a scăzut cu 0,3% față de prima lună a acestui an. Per ansamblul primelor două luni din 2013, românii au apelat cu 6,5% mai mult la curățătorii decât în primele două luni ale anului trecut.

Cât privește afacerile cu jocuri de noroc și alte activități recreative, sau cele ale saloanelor de înfrumusețare, acestea au scăzut, în luna februarie 2013 față de februarie 2012, cu procente cuprinse între 10,3% și 24,5%. Și activitățile agențiilor turistice au fost mai puțin căutate, acestea scăzând cu 27,7% față de februarie 2012, cu 1,1% față de prima lună a anului și cu 26,8%, cumulate, față de primele două luni ale anului trecut.

Per ansamblu, în luna februarie a acestui an, cifra de afaceri în serviciile prestate populației a scăzut cu 6,4% față de aceeași lună a anului trecut și a crescut ușor față de prima lună a acestui an, respectiv cu 0,4%.

Cosmina Croitoru