4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:52
No menu items!

Statele Unite pun capăt obligaţiei de vaccinare împotriva COVID pentru călătorii din străinătate

spot_img

Statele Unite vor pune capăt cerinţelor de vaccinare COVID-19 pentru călătorii internaţionali şi lucrătorii federali la 11 mai, când se va încheia urgenţa de sănătate publică cauzată de coronavirus, a anunţat luni Casa Albă, potrivit Reuters.

În februarie, Camera Reprezentanţilor din SUA a votat pentru ridicarea obligaţiei ca majoritatea călătorilor străini să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, una dintre puţinele restricţii de călătorie în caz de pandemie încă în vigoare.

În iunie anul trecut, administraţia Biden a renunţat la cerinţa ca persoanele care sosesc în SUA pe calea aerului să fie testate negativ pentru COVID, dar a menţinut în vigoare cerinţele de vaccinare ale Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) pentru majoritatea călătorilor străini. Aceste reguli i-au interzis starului sârb al tenisului Novak Djokovic să participe la unele turnee din SUA, deoarece nu este vaccinat împotriva COVID-19, dar începând cu 12 mai a putut intra şi juca liber în turneele americane majore, precum U.S. Open, scrie news.ro.

De asemenea, Departamentul pentru Securitate Internă a anunţat luni, începând cu 12 mai, că nu va mai cere călătorilor din afara SUA care intră în Statele Unite prin porturile de intrare terestre şi feriboturi să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 şi să furnizeze dovada vaccinării la cerere. regulile impuse de administraţia Biden în septembrie 2021, care cereau ca aproximativ 3,5 milioane de angajaţi şi contractori federali să fie vaccinaţi sau să fie concediaţi sau să facă obiectul unor măsuri disciplinare, nu au fost aplicate de peste un an, după o serie de hotărâri judecătoreşti. O curte de apel federală a confirmat în martie o decizie care bloca aplicarea cerinţei de vaccinare a angajaţilor.

Casa Albă a transmis agenţiilor federale în octombrie 2022 să nu aplice cerinţele de vaccinare a contractorilor, chiar şi după ce o interdicţie la nivel naţional a fost ridicată. Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane a declarat că va începe procesul de încetare a cerinţelor de vaccinare pentru educatorii Head Start şi pentru unităţile de asistenţă medicală certificate de guvern.

                                                                                                                Adina Silav