Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea, miercuri, faţă de dispariţia unui militant grec de extremă stânga condamnat la închisoare pe viaţă, care a făcut parte dintr-o grupare ce a revendicat atentate, inclusiv cel căruia i-a căzut victimă şeful filialei CIA la Atena, în 1975, informează AFP.
„Facem apel la Guvernul grec să-l localizeze pe (Christodoulos) Xiros şi să-l ducă în închisoare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, subliiind că Statele Unite şi Grecia sunt partenere în lupta împotriva terorismului sub toate formele sale” şi „colaborează strâns în combaterea celor care au recurs la violenţă pentru a încerca să-şi atingă obiectivele”.
Xiros, un fost militant al grupării greceşti de extremă stânga 17 Noiembrie (17-N) condamnat la închisoare pe viaţă, a profitat de o permisie de la închisoare pentru a dispărea. Bărbatul în vârstă de 56 de ani ispăşea o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru rolul de asasin al acestei grupări foarte violente, destructurate în 2002. El este căutat de poliţia greacă.
17-N, o grupare cu o ideologie marxistă puternic impregnată de naţionalism şi antiamericanism, a apărut în 1975, odată cu asasinarea şefului filialei CIA la Atena, Richard Welch, şi a revendicat în total 23 de asasinate şi aproximativ zece atentate.
C.A.