-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:18
No menu items!

Statele UE vor avea o nouă legislație în domeniul ITP. Ce schimbări îi așteaptă pe români

spot_img

auto

Reprezentanții statelor UE și ai Parlamentului European au ajuns recent la un compromis pentru introducerea unui pachet legislativ referitor la transporturi, care cuprinde reguli privind inspecția tehnică periodică (ITP) a vehiculelor.

Acest pachet va avea trei directive, care vor avea ca obiect testările tehnice, controlul în trafic al vehiculelor comerciale și documementele de înregistrare a vehiculelor.

”Noile reguli, mai armonizate, au ca scop să îmbunătățească siguranța pe șosele, să reducă emisiile nocive ale transportului rutier cauzate de slaba întreținere a vehiculelor și să asigure concurența corectă pe piața vehiculelor comerciale. Prevederile în legătură cu documentele de înregistrare vor reduce birocrația în procedurile de retragere a vehiculelor periculoase din punct de vedere tehnic și de readmitere a lor din momentul în care sunt în ordine”, potrivit unui comunicat al Consiului European.

 Elementele-cheie ale celor trei directive:

  • Automobilele și vehiculele comerciale ușoare vor face inspecția tehnică la patru ani după prima înmatriculare și apoi la fiecare doi ani.
  • Autovehiculele folosite ca taxiuri, ambulanțele, autobuzele, vehiculele comerciale grele trebuie să facă inspecția la un an după prima înmatriculare și apoi anual.
  • Statele membre pot impune inspecții suplimentare.
  • Motocicletele de peste 125 cm3 vor fi supuse inspecțiilor din 2022.
  • Sunt exceptate de la inspecțiile obligatorii mașinile de colecție, ale misiunilor diplomatice, vehiculele agricole sau forestiere folosite pe un areal limitat și vehiculele folosite exclusiv pe insule mici.
  • Se vor enunța caracteristici tehnice minime pentru centrele autorizate să facă inspecții și pentru nivelul de competență al inspectorilor.
  • Inspectorii vor putea vedea numărul de kilometri de la inspecțiile anterioare, pentru a îngreuna tehnica prin care kilometrajul este ”dat peste cap”
  • În cazul înmatriculării vehiculului în alt stat UE, inspecția va fi recunoscută automat, cu condiția  respectării frecvenței.
  • Autoritățile vor menține procedura inspecțiilor spontane, pe șosele, a vehiculelor comerciale.
  • Statele membre vor înregistra electronic toate datele de înmatriculare. Bazele de date vor putea fi consultate la nivel inter-statal.
  • Aprobarea formală a acestor directive va fi făcută de Parlamentul European și de Consiliul UE, cel mai probabil în primăvară. După ce aceste directive vor intra în vigoare, statele membre vor avea trei ani pentru a se conforma din punct de vedere legislativ.

 Vlad Bârleanu