-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:38
No menu items!

Starea pacienților transferați după incendiul de la Matei Balș. La ce spitale au fost aduși

spot_img

Trei pacienţi sunt intubaţi şi unul se află în stare gravă, conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii referitor la starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul „Matei Balş” şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare.

Ministerului Sănătăţii a comunicat sâmbătă că situaţia pacienţilor transferaţi de la „Matei Balş” este următoarea:

* Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti: 11 pacienţi în stare stabilă.

* Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti: 5 pacienţi, dintre care 4 pacienţi în stare stabilă şi 1 pacient intubat (ATI).

* Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”: 6 pacienţi în stare stabilă.

* Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”: 6 pacienţi, dintre care 1 pacient în stare gravă (ATI) şi 5 pacienţi în stare stabilă.

* Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”: 3 pacienţi în stare stabilă (ATI).

* Spitalul Militar Central: 4 pacienţi – 2 pacienţi urmează să fie externaţi; 1 pacient în stare stabilă, internat în secţia ATI; 1 pacient intubat, instabil (ATI).

* Spitalul „Witting”: 3 pacienţi în stare stabilă.

* Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: 4 pacienţi, dintre care 2 pacienţi în stare stabilă şi 2 pacienţi în secţia ATI (stare stabilă).

* Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”: 1 pacient intubat (ATI).

* Spitalul de Urgenţă Floreasca: 6 pacienţi – 3 pacienţi în stare stabilă, 3 urmează să fie externaţi.

* Spitalul Monza: 3 pacienţi în stare stabilă.