-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:06
No menu items!

Starea de alertă. Cele mai importante măsuri și reguli. CITIȚI AICI LEGEA INTEGRAL

spot_img

Legea privind instituirea stării de alertă a fost adoptată, miercuri, în Parlament, prin votul final eprimat de 267 de deputați. Legea a fost trimisă la promulgare președintelui României.

Mai jos, câteva reguli și măsuri ce pot fi luate și impuse în timpul stării de alertă prin hotărâri de Guvern, la propunerea ministerelor sau Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

  • Starea de alertă este declarată la nivel local şi naţional şi poate fi prelungită, însă nu cu mai mult de 30 de zile. În aceste condiţii, putem spune că starea de alertă nu poate dura mai mult de 60 de zile. Această chestiune nu figura în forma iniţială a proiectului Executivului.
  • În timpul stării de alertă se poate suspenda activitatea restaurantelor, a hotelurilor, teraselor. În schimb, la terase pot fi servite băuturi şi mâncare dacă sunt respectate regulile de protecţie sanitară.
  • Românii care intră în ţară sunt scutiţi de autoizolare şi de carantină instituţionalizată dacă prezintă un certificat emis de medic care să spună că este negativ la Covid-19. Certificatul trebuie tradus în română şi trebuie eliberat înainte cu maximum 48 de ore.  Dacă vii din Republica Moldova, ai nevoie doar de certificat. 
  • În continuare, dacă eşti suspect de Covid-19 poţi fi izolat sau carantinat.
  • Vei fi obligat să porţi măşti de protecţie care să acopere nasul şi gura  în toate gările, autogările, porturile, aeroporturi şi staţiile de metrou, precum şi în orice mijloc de transport în comun.
  • Magazinele din mall-uri rămân în continuare închise, însă există excepţii. Vor fi deschise magazinele din mall-uri cu suprafaţa de sub 15.000 de metri pătraţi. Magazinele individuale din mall-uri trebuie să aibă 500 de mp fiecare.
  • Rămân deschise şi magazinele din mall-uri unde se vând electronice, electrocasnice, doar dacă vânzătorul poate livra produsele la domiciliu. Aceste magazine trebuie să aibă acces şi separat, prin exteriorul mall-ului.
  • De asemenea, sunt deschise şi toate magazinele din mall-uri dacă asigură acces din stradă. Sunt deschise şi farmaciile, magazinele alimentare, curăţătoriile, serviciile de optică medicală.
  • Cabinetele stomatologice şi centrele de îngrijire personală (saloanele de înfrumuseţare, frizerii etc.) sunt deschise în starea de alertă. Angajaţii trebuie să poarte obligatoriu măşti.
  • La intrarea în instituţii publice, trebuie să ştii că ţi se va lua temperatura.
  • Şi în starea de alertă, angajatorul are dreptul, cu acordul tău, să îţi spună să munceşti de acasă sau să îţi modifice programul de lucru ori chiar atribuţiile.
  • Şefii instituţiilor publice care sunt în prima linie în combaterea Covid-19 (de exemplu, spitale, DSP), pot să intrerupă concediile de odihnă ale angajaţilor, concediile fără plată sau concediile de studiu.
  • Contractele colective de muncă sunt prelungite pe durata stării de alertă. Vor mai fi valabile încă 90 de zile dupa ce încetează starea de alertă. Poate fi, însă, pornită negocierea contractului, în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă.
  •  Legea stabileşte şi ce fapte reprezintă contravenţie, precum şi amenzile pentru fiecare caz în parte. Amenzile variază de la 500 de lei la 15.000 de lei. Contravenţiile şi amenzile au fost introduse prin amendamente la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor şi au fost detaliate astfel încât să nu se repete situaţia cu amenzile din starea de urgenţă, declarate neconstituţionale pentru că erau prea generale.
  • Guvernul poate găsi măsuri speciale de sprijin pentru angajatori şi angajaţi. De asemenea, angajaţii aflaţi în stare de vulnerabilitate trebuie protejaţi.
  • În proiectul de lege se mai arată şi faptul că dacă lucrezi pe drepturi de autor şi ai rămas fără muncă din cauza epidemiei, Guvernul poate stabili măsuri speciale pentru tine.
  • Dacă lucrezi în domeniul energetic, în spitale, în televiziune publică, în transport public sau chiar la salubrizare, nu ai voie să declanşezi proteste în starea de alertă.
  • Pentru angajaţii români care vor munci în străinătate, Guvernul este obligat să găsească măsuri speciale de protecţie.
  • Sunt impuse restricţii şi măsuri în privinţa transportului aerian, naval şi terestru. Măsurile sunt stabilite de Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă. În privinţa transportului aerian, autorităţile pot impune restricţii privind igiena şi dezinfecţia suprafeţelor. Asta e valabil şi pentru trenuri.
  • Cursurile din şcoli şi facultăţi sunt suspendate. Această suspendare poate fi impusă în timpul stării de alertă, dar poate depăşi starea de alertă. Cursurile vor continua în mediul online.
  • Inspectoratele şcolare trebuie să asigure elevilor toate mijloacele pentru a putea participa la cursuri online.
  • Examenele de Bacalaureat şi Capacitate vor fi derulate în condiţii speciale, în clase. Ministerul trebuie să asigure profesorilor şi elevilor măşti de protecţie.
  • Nu vei mai fi angajat în instituţii publice, deoarece toate recrutările sunt suspendate în starea de alertă. Aici fac excepţie instituţiile din prima linie în lupta anti-Covid 19 (spitale, DSP, Poliţie etc.)
  • Activităţile sportive, turneele, antrenamentele, cantonamentele pot fi organizate, însă ministerele Tineretului şi Sănătăţii să stabilească regulile, într-un ordin comun.
  • Primăriile vor deschide parcurile şi terenurile de sport. 
  • Activitatea muzeelor, bibliotecilor, librariilor şi cinematografelor, precum şi evenimentele culturale în aer liber şi festivalurilor publice şi private se pot desfăşura, însă tot după ce miniştrii de la Sănpătate şi de la Cultură stabilesc regulile într-un ordin.
  • Dacă bibliotecile, muzeele şi cinematografele nu respectă regulile de igienă, activitatea va fi oprită

CITIȚI AICI LEGEA INTEGRAL