6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:55
No menu items!

Starea Civilă Constanța a amendat ilegal familiile victimelor de la Siutghiol

spot_img

Șefii de la București au constatat că angajații Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Constanța nu au respectat întocmai dispozițiile legale în vigoare, normele și metodologiile de lucru. Sancțiunea, însă, a fost o atenționare scrisă

Primaria-Constanta

După apariția, în Expres Magazin, a informațiilor privind amenzile date de Starea Civilă Constanța, familiilor piloților și medicului SMURD care au murit în accidentul aerian de la Siutghiol, Direcția de Evidență a Persoanelor de la București a inițiat o anchetă internă.

Astfel, s-a stabilit că decesul pilotului Petre Corneliu Cătuneanu a fost declarat pe 17 decembrie, ora 12.05, în condițiile în care tragedia s-a întâmplat pe 15 decembrie, la ora 16.00. În cauzele violente, conform legii, decesul trebuie declarat în termen de 48 de ore, dar pe 17 decembrie la ora 12.00, când s-a aplicat amenda, nu trecuseră 48 de ore nici măcar de la producerea tragediei.

Cum a făcut ofițerul Stării Civile Constanța calculul celor 48 de ore depășite deja, ca să aplice amenda pentru declararea târzie a decesului:

În situația subscrisă analizei, termenul legal de declarare a decesului curgea de la ora zero a zilei de 16.12.2014 și se încheia la ora 24.00 a zilei de 17.12.2014, astfel încât declararea decesului pilotului P.C. Cătuneanu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanelor

Starea civila Constanta_SZ

Toți angajații Direcției de Evidență a Persoanelor Constanța au fost atenționați, în scris, pentru nerespectarea normelor și metodologiilor de lucru. Nu se specifică însă dacă angajata care a aplicat ilegal amenda va fi sancționată într-un alt mod de șefii de la Constanța.

Astfel, ofițerul de stare civilă din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al mun. Constanța, în mod eronat, a aplicat amenda, invocând faptul că s-a depășit termenul de declarare a decesului, prevăzut de lege și reținând greșit încălcările Legii 119/1996. În consecință, prin adresa din data de 30 decembrie 2014, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în limita competențelor atribuite de lege, a atenționat, în scris, ofițerii de stare civilă pentru nerespectarea întocmai a dispozițiilor legale în vigoare, a normelor și metodologiilor de lucru. De asemenea, având în vedere competențele instituției noastre în coordonarea și controlul metodologic al activității pe linie de stare civilă, a fost sesizată, în mod corespunzător, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța.

Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanelor

În legătură cu taxa de urgență, de 23 de lei, cu care a fost „premiată” suplimentar familia pilotului, Direcția de Evidență a Populației recunoaște că aceasta nu este conformă cu dispozițiile legale în domeniul stării civile, dar instituirea acestei taxe și cuantumul ei au fost stabilite de Consiliul Local Constanța. Așadar, pentru că este vorba despre altă instituție, Direcția de Evidență a Persoanelor a sesizat Prefectura Constanța să reanalizeze prevederile acestei decizii a Consiliului local Constanța.

Raluca Dan