1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 23:57
No menu items!

Stare de urgență la Marea Neagră din cauza unei scurgeri de petrol 

spot_img

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună pe 15 decembrie. Unul s-a rupt în jumătate, iar celălalt a eşuat.

Petrolierul „Volgoneft 212”, de 136 de metri, cu 15 persoane la bord, s-a rupt în două, potrivit imaginilor publicate de media de stat.

Nava, aflată sub pavilion rusesc, construită în 1969, a fost avariată şi a eşuat, au anunţat autorităţile. „A avut loc o deversare de produse petroliere”, preciza Rosmorreciflot, agenţia rusă de transport maritim.

O a doua navă, aflată de asemenea sub pavilion rusesc, „Volgoneft 239”, de 132 de metri, plutea în derivă după ce a suferit avarii, a declarat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă. Aceasta avea un echipaj de 14 persoane şi a fost construită în 1973. Ambele petroliere aveau o capacitate de încărcare de aproximativ 4.200 de tone de produse petroliere.

Deversarea rezultată a acoperit plajele cu nisip din Anapa şi în jurul staţiunii populare, şi a cauzat probleme serioase faunei sălbatice, inclusiv păsări marine, delfini şi marsuini. Peste 10.000 de oameni s-au implicat în curăţarea zonei.

A doua zi, Ministerul Mediului de la București a anunțat că nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre şi să pună în pericol apele teritoriale româneşti.

Având în vedere că accidentul a avut loc pe culoarul Kerci, spre Marea Azov, specialiştii consideră că pe această zonă nordică a Mării Negre de legătură cu Marea Azov, curenţii au direcţia principală în sens invers acelor de ceasornic, aşa că deplasarea este întârziată, posibilitatea de a ajunge în zona litoralului românesc fiind infimă.

D.Constantin