1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:09
No menu items!

Stare de CATASTROFĂ NAŢIONALĂ în Filipine: 10.000 de morți numai în orașul Tacloban

spot_img

Haiyan

Uraganul Haiyan, unul dintre cele mai puternice taifunuri care a atins uscatul și care a lovit vineri Filipinele a provocat moartea a circa 10.000 de persoane numai în orașul Tacloban, au anunțat luni Națiunile Unite, potrivit AFP.

„Autoritățile locale apreciază că aproape 10.000 de persoane și-au pierdut viața numai într-un singur oraș”, a declarat coordonatoarea operațiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos,  purtătoarea sa de cuvânt confirmând că aceasta s-a referit la Tacloban, orașul cel mai devastat în urma trecerii taifunului.

ONU anunțase inițial că numărul total al celor decedați poate depăși 10.000.

„În prezent, apreciem că peste 10.000 de persoane și-au pierdut viața”, a precizat John Ging, director în cadrul biroului de coordonare a operațiunilor umanitare ale Națiunilor Unite, adăugând că „Ne așteptăm la mai rău. Pe măsură ce se deblochează accesul spre anumite zone, descoperim tot mai mulți morți”.

Starea de catastrofă naţională a fost declarată, iar amploarea pagubelor se conturează puţin câte puţin, la patru zile de la trecerea lui Haiyan.

ONU a deblocat 25 de milioane de dolari din fondurile de urgență, iar Valerie Amos, precum și guvernul filipinez urmează să lanseze marți un apel pentru donații. Washingtonul a anunţat de asemenea deblocarea unui ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane de dolari.

ajutoare umanitare

Marea Britanie va trimite la rândul ei un distrugător şi un avion de transport militar pentru a participa la operaţiunile de salvare, a anunţat luni premierul britanic David Cameron. Londra va debloca de asemenea 10 milioane de lire (12 milioane de euro) ca ajutor, a adăugat el.

„Totul este distrus”, a descris generalul american Paul Kennedy, sosit luni pe insula Leyte cu circa 90 de puşcaşi marini şi două avioane C-130 pline cu provizii şi materiale, avangarda unui ajutor american care ar trebui să includă în jur de 15 aparate, printre care MV-22 Osprey, aparate hibride care permit decolarea la fel ca un elicopter şi pot astfel atinge zone greu accesibile.

Ministrul Energiei Jericho Petilla a declarat că autorităţile din Filipine nu au mijloacele materiale şi umane suficiente pentru a face faţă unui taifun de asemenea intensitate.

„Nu am cunoscut niciodată o furtună cu o asemenea intensitate. Puteţi să luaţi câte măsuri preventive vreţi, nu vor face mare lucru în faţa unui fenomen atât de violent”, a declarat el pentru postul ABS-CBN.

Taifunul Haiyan a măturat centrul arhipelagului filipinez cu vânturi care au depăşit 300 de kilometri pe oră și o succesiune de valuri gigantice care au devastat zone întregi, în special pe insulele Leyte şi Samar.

Haiyan, încadrat la categoria 5 când a lovit Filipine vineri în zori, a scăzut în intensitate la categoria 1 la sosirea în Vietnam, luni dimineaţă.

Cu toate acestea, autorităţile vietnameze au evacuat peste 600.000 de persoane înainte de furtună, care a provocat ploi torenţiale inclusiv în capitala Hanoi. Trei persoane au fost date dispărute.

Taifunul a provocat de asemenea moartea a cel puţin şase persoane în China.

C.A.