3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 3:11
No menu items!

Stănescu: PSD depune moțiune de cenzură. Trăilă (PNL): Nu poate fi depusă în sesiune extraordinară

spot_img

Paul Stănescu, secretar general interimar al PSD, a anunțat că partidul va depune o moțiune de cenzură la cererea primarilor din partid, astfel încât alegerile locale să fie organizate de un alt guvern.

”Depunem moțiunea de cenzură și aceasta va trece sută la sută. Toți primarii PSD ne transmit aceleași mesaje din partea românilor: Guvernul Orban este o catastrofă pentru țară”, a scris Paul Stănescu într-un comunicat de presă. El nu a spus când va depune PSD moțiunea, dar Ciolacu anunțase anterior că va fi depusă după ieșirea din starea de alertă, adică cel mai devreme pe 17 iulie, adică într-o sesiune extraordinară a Parlamentului.

Stănescu, puternicul baron de Olt care a fost, pe rând, aliatul lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Marcel Ciolacu, susține că PSD-iștii lucrează deja la moțiunea de cenzură.

”Vă asigur că vom trimite Guvernul Orban acasă pentru că și-a bătut joc de români și de autoritățile locale pe care a lăsat tot greul crizei COVID-19… Ne vom bate să-i apărăm pe toți aleșii locali și membrii partidului de această guvernare aberantă, care a eșuat în a-i proteja pe români împotriva coronavirusului, dar spune că vina este a PSD. De aceea, Cabinetul Orban trebuie demis, iar alegerile locale organizate de o echipă care chiar muncește, nu chefuiește în sediul Guvernului”, a mai spus Stănescu.

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a anunțat în premieră săptămâna trecută că PSD va depune o moțiune de cenzură. Cristina Trăilă (PNL) a declarat însă vineri la Digi 24 că moțiunile de cenzură nu pot fi depuse în sesiune extraordinară a Parlamentului.