1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:32
No menu items!

SRI: Șase francezi suspectați de legături cu Statul Islamic au primit interdicție în România

spot_img

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI), Sorin Sava, a declarat pentru Euronews, că acțiunile întreprinse împotriva celor șase francezi au avut drept scop prevenirea unor atacuri teroriste pe teritoriul României

SRI_sigla_SZ

Acţiunile pe care SRI le-a desfăşurat împotriva a şase cetăţeni francezi care lucrau în România, consideraţi o ameninţare la adresa securităţii naţionale, au avut drept scop prevenirea comiterii unor atacuri teroriste în România, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, pentru Euronews.

Termenul de zece zile acordat de un tribunal român, pe 31 martie, celor şase francezi să părăsească teritoriul ţării a expirat. Decizia a fost luată în urma unei investigaţii lansate în 2013 de către SRI, precizează postul paneuropean.

Grupul, care avea o afacere de exportare a cărnii din Satul Mare în Franţa, este suspectat că are legături cu reţelele teroriste Statul Islamic (SI) şi Al-Qaida.

Toate acţiunile desfăşurate de către Serviciul Român de Informaţii au avut loc în contextul mai larg al prevenirii anumitor acţiuni, precum comiterea unor atacuri teroriste în România„, a declarat Sorin Sava joi, în exclusivitate, pentru Euronews.

„Concret, membrii grupării, afiliaţi unor ideologii radicale promovate de către grupările teroriste Statul Islamic şi Al-Qaida, se aflau în contact cu susţinători ai cauzelor acestor organizaţii şi au efectuat activităţi de propagandă extremistă islamică (de natură jihadistă) pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat al SRI citat de Euronews. Este vorba despre „radicalizare, recrutare ideologică (şi) recrutare în vederea pregătirii religioase/militare în zone de conflict afectate de fenomenul terorist”, mai precizează SRI.

Personae non grata

Cinci membri ai grupului au primit intedicţia de a reintra în România pentru o perioadă de şapte ani, iar unul pentru o perioadă de trei ani.

Potrivit Euronews, un om de afaceri, Hassib, în vârstă de 36 de ani, este unul dintre francezii expulzaţi pentru o perioadă de şapte ani. Potrivit Registrului român al comerţului, el este co-gestionar al unei afaceri de procesare a cărnii de pui.

„Poliţia a venit să mă vadă, spunându-mi să părăsesc ţara imediat, în aceeaşi zi”, a declarat el. „Nu am acceptat, iar ei mi-au dat o scrisoare în limba română. Nu am înţeles exact ce spunea, dar (apoi) am obţinut un pic mai multe informaţii despre scrisoare. Nu mă aşteptam să fiu nevoit să plec din România. Nu am luat toate astea în serios. Am crezut că era o glumă proastă”, a adăugat el.

Hassib a mai declarat că relaţiile pe care le-a avut cu administraţia română au fost întotdeauna bune, că nu au existat probleme.

Potrivit procurorilor români, el era primul pe lista suspecţilor, fiind bănuit de acţiuni subsersive împotriva statului român. Hassib este acuzat că ar fi postat materiale religioase din diverse surse pe pagina sa de Facebook.

Avocaţi de la firma de procesare a cărnii de pui au făcut apel împotriva hotărârii tribunalului român, mai titrează Euronews.

R.D.