4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:44
No menu items!

SRI vede dincolo de cagule. Mascați identificaţi după ce au căsăpit o femeie. IMAGINI ȘOCANTE

spot_img

Doi bărbaţi care au tâlhărit-o pe vânzătoarea unui magazin non-stop din Capitală sunt judecaţi la un an şi jumătate după comiterea faptei. Imaginile şocante din timpul jafului au fost folosite de anchetatori la probarea dosarului, chiar dacă autorii tâlhăriei, extrem de violenţi, au folosit măşti şi mănuşi ca să-şi protejeze indentitatea. Proba cheie în dosar: o expertiză antropologică a Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI, care pur şi simplu i-a demascat pe autori. Procurorul de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a avut strălucita idee de a apela la această structură a SRI.

FILMUL ATACULUI – VÂNZĂTOAREA SE LUPTĂ CU HOȚII, DEŞI ESTE AMENINŢATĂ CU ARMA ŞI BĂTUTĂ CU SĂLBĂTICIE

În dimineaţa de 4 martie, cu puţin după ora 5.00, cei doi tâlhari intră în magazinul non-stop situat în apropiere de Sala Palatului, pe strada Lutherană.
Bărbaţii poarta cagule şi mănuşi. Unul este înarmat cu un cuţit cu lama retractabilă, celălalt cu un pistol ce pare real. Cu arma la tâmplă, vânzătoarea le cere tâlharilor să plece, anunţându-i că magazinul este supravegheat video. Atacatorul cu pistol îi cere însă femeii să deschidă casa de marcat. Tâlharul o loveşte cu pistolul peste faţă, atunci când ea refuză să deschidă casă, şi-şi cheamă complicele în ajutor. Nici acesta nu nimereşte codul de taste şi nu reuşeşte să deschidă sertarul cu bani nici cu lama cuţitului. În toate aceste zeci de secunde, bărbatul înarmat continua să o lovească pe vânzătoare cu patul pistolului peste faţă. Complicele abadonează casa de marcat, îşi îndeasă în haina două cartuşe de ţigări şi se îndreaptă spre uşă. Primul atacator îi dă complicelui pistolul şi înşfacă, din spatele tejghelei, geanta vânzătoarei. Cu faţa plină de sânge, femeia nu renunţă şi se agaţă de mânerul genţii. Nu îi da drumu nici după ce primeşte un pumn în figură. Femeia a continuat să alerge, strigând după ajutor, chiar şi după ce mânerul genţii s-a rupt. Hoţii au scăpat fugind spre Calea Victoriei.

 


PROBATORIUL
Două luni mai târziu, suspecţii, Daniel Baciu și Alexandru Robert Ionescu, au fost prinşi comiţând o altă faptă. Unul purta aceleaşi haine ca în imaginile surprinse la jaful din stradă Lutherană. Prin metode devenite deja clasice, anchetatorii i-au localizat pe cei doi suspecţi în zona Sălii Palatului, chiar şi în noaptea jafului. Piesa de rezistenţă a cazului este însă expertiză pe care procurorul de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 şi poliţiştii de la Secţia 3 au reuşit să o obţină în acest caz.

O expertiză antropologică a Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI stabileşte cu probabilitate foarte mare că autorii jafului sunt cei doi tineri din Bucureşti. Specialiştii SRI au folosit imaginile surprinse de camerele de supraveghere în timpul jafului pentru analiză, dar au şi comparat rezultatele măsurătorilor cu capturi cheie ale celor doi suspecţi la locul atacului. Niciunul dintre suspecţi nu a vrut să dea declaraţii în timpul anchetei. Amândoi sunt cunoscuţi drept consumatori de droguri. Bărbatul înarmat cu pistol ieşise din penitenciar în decembrie 2010.