4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:29
No menu items!

SRI, exclus din procedura de verificare a viitorilor polițiști. Probe mai grele la admiterea în școlile de poliție

spot_img

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) schimbă regulile la admiterea în școlile de poliție, dar și condițiile de angare a viitorilor polițiști din sursă externă: candidații pentru funcțiile de execuție nu vor mai verificați de Serviciul Român de Informații (SRI), așa cum se întâmpla până acum, ci de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI – serviciul secret al Internelor), iar probele sportive la admiterea în școlile de agenți și la Academia de Poliție vor fi mult mai dificile. Noile condiții sunt prevăzute într-un proiect de ordin de ministru, aflat în transparență pe site-ul MAI. 

Astfel, potrivit proiectului, SRI nu va mai face profilul candidatului, așa cum se întâmpla până acum, verificările privind comportamentul celor care vor să devină angajați ai MAI urmând să fie făcute de DGIPI care va emite și un aviz în consecință.În prezent, verificările de specialitate cu privire la persoana candidatului se realizează prin intermediul structurilor de specialitate ale Poliției Române, precum și prin intermediul Serviciului Român de Informații. Rezultatele comunicate sunt valorificate de compartimentele de resurse umane în nota de cunoaștere. (…)În considerarea acestor atribuții și a necesității de eficientizare și simplificare a procedurilor de verificare, s-a identificat ca soluție realizarea de către Direcția Generală de Protecție Internă a verificărilor de specialitate și emiterea unui aviz în consecință„, se arată în proiectul de ordin de ministru. 

În privința probelor sportive susținute atât la admiterea în școlile de poliție, cât și la Academia de Poliție, acestea vor fi mai greu de trecut.

„O primă soluție vizează modificarea traseului practic-aplicativ, fiind reevaluați parametrii de la două obstacole, respectiv:

  • La obstacolul Deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică, înălțimea stativului pe care se depozitează greutățile a fost modificată de la 1,90 metri la 2,15 metri (măsurată de la sol), respectiv de la 1,60 metri la 1.85 metri (măsurată de la nivelul superior al băncii).
  • La obstacolul Detenta pe verticală, înălțimea la care este suspendată mingea a fost modificată de la 2,55 metri la 2,65 metri.
  • Totodată, baremul minim a fost modificat de la 3’20” la 3’10”, precum și intervalele de timpi corespunzătoare notelor – de la 3 secunde la 2 secunde”, mai este stipulat în proiect. 

Marilena Nedelcu