-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:30
No menu items!

SRI și manipularea presei prin presă CITEȘTE DOCUMENTUL

spot_img

sri stemaAm urmărit cu stupoare, săptămâna trecută, modul prin care Serviciul Roman de Informaţii a ales şi a înţeles să comunice cu mass-media propagând pe internet (spaţiu nesupus vreunei legi), cu o subtilitate nereuşită, o replică la un material care… încă nu apăruse pe site-ul Sursa Zilei.

Cu aceeaşi stupoare, dar şi cu un anumit regret, am constatat că există instituţii media care (situaţie pe care nu am întâlnit-o în cei 14 ani de carieră) solicită informaţii referitoare la un articol ce încă nu a apărut. De fapt, aceasta a fost explicaţia purtătorului de cuvânt al SRI care ne-a precizat că o instituţie de presa i-a cerut detalii cu privire la… un anunţ al site-ului nostru.

Stau şi mă întreb de ce, într-o lună de zile, doar o instituţie de presă s-a arătat curioasă şi a trimis o solicitare scrisă. Stau şi mă întreb de ce SRI i-a răspuns cu atâtea detalii despre care noi nici nu am pomenit. Stau şi mă întreb de unde ştia SRI ce informaţii am fi publicat noi atâta vreme cât noi nici nu am dat detalii despre subiectul abordat. Stau şi mă întreb de ce SRI nu a decis, în urma solicitării venite de la această instituţie de presă, să dea un comunicat întregii mass-media, ţinând cont că (practică obişnuită a birourilor de relaţii cu presa) au mai fost jurnalişti care au întrebat despre ce este vorba. Stau şi mă întreb de ce SRI nu a transmis presei un comunicat cu explicaţii dacă simţea nevoia ca acestea să fie oferite. Stau şi mă întreb de unde ştie SRI despre care ofiţer este vorba atâta vreme cât noi nu i-am publicat nici măcar prenumele. Stau şi mă întreb de unde atâta înverşunare din partea unor colegi de breaslă care au comentat maliţios şi acid INTENŢIA unei instituţii de presă, în condiţiile în care aceasta nu a încălcat nici o lege şi nici deontologia jurnalistului anunţând doar că va publica un articol. Stau şi mă întreb de ce această reacţie a SRI, de săptămâna trecută, tocmai după ce am anunţat că o televiziune din România şi-a manifestat disponibilitatea de a dezbate subiectul.

CITEȘTE AICI DOCUMENTUL CARE A PUS PE JAR SRI

În lumina acestor întrebări retorice, facem și noi câteva precizări față de tehnica de manipulare a SRI folosită cu sprijinul mass-media împotriva mass-media.

În primul rând, SRI a dat dovadă de lipsă de respect față de un om care nu mai poate da o replică, respectiv fostul director al instituției, Radu Timofte, decedat în urmă cu peste trei ani. SRI a precizat că acuzațiile ofițerului activ se referă la perioada mandatului lui Radu Timofte, respectiv 2005-2006. Un fost membru al Comisiei parlamentare de control a activității SRI (căruia nu-i dăm numele din motive lesne de înțeles) ne-a precizat că aspectele semnalate de ofițer se referă la perioada 2010-2011. Același parlamentar ne-a spus că aspectele semnalate, la sfârșitul lui 2011, erau de natură penală, drept pentru care s-a ridicat în comisie problema sesizării Parchetului General, însă fostul președinte, Cezar Preda, s-a opus. Ba mai mult, nici nu a considerat că se impune audierea generalului Florian Coldea. Pentru că la această comisie nu a avut succes, ofițerul s-a adresat mai departe Comisie pentru apărare și siguranță națională din Camera Deputaților, unde fostul președinte, Costică Canacheu, a îngropat sesizarea, fără a o mai supune atenției membrilor comisiei. Astfel, ofițerul a ajuns la Comisia pentru abuzuri, dar nici aici nu a reușit să-i sensibilizeze pe deputați. Date fiind aceste acțiuni ale ofițerului, conducerea SRI l-a trecut în rezervă, astfel că acesta a fost nevoit să activeze în domeniul medierii. La scurt timp a fost reactivat, probabil pentru a-i închide gura. Așa se explică de ce acum ofițerul nu mai vrea să vorbească pe această temă, susținând că „respectă imaginea instituției”.

Nici Cezar Preda, nici Costică Canacheu nu au dorit să ne răspundă la telefon.

Despre toate acestea vom discuta pe larg, în această seară, de la ora 18, împreună cu specialiști în domeniu, în emisunea „Prețul dreptății”, moderată de Marilena Nedelcu, la postul de televiziune partener, Money TV.

Andi Topală