1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:14
No menu items!

Sporul de 25% pentru suprasolicitare neuropsihică al angajaților ANI, neconstituțional

spot_img

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea USR pe legea prin care personalul Agenția Națională de Integritate (ANI) primește un spor la salariu de 25%, potrivit unui comunicat transmis de USR.

Sesizarea către Curtea Constituțională s-a bazat pe un viciu de procedură, referindu-se la încălcarea principiului bicameralismului.

USR a sesizat în luna martie Curtea Constituțională, alături de Forța Dreptei, pe legea PSD-PNL prin care personalul Agenției Naționale de Integritate primește spor de până la 25% pentru suprasolicitare neuropsihică.

USR și Forța Dreptei au arătat că, pentru a putea majora cu până la 25% salariile angajaților de la Agenția Națională de Integritate, Coaliția PSD-PNL a folosit un proiect de lege care se referea la salarizarea directorului de extensie universitară, doar că amendamentul privind sporul de suprasolicitare neuropsihică a fost introdus după adoptarea legii de către Senat.

Prin urmare, în sesizarea depusă la CCR, USR și Forța Dreptei a invocat încălcarea principiului bicameralismului.

Menționăm că, la 30 martie 2023, președintele ANI avea un salariu de bază brut de 18.720 lei, vicepreședintele 16.640, secretarul general – 118.036 lei, un director general – 18.973 lei, un director – 18.186 lei, iar un șef serviciu – 16.612 lei.

D.Constantin