Boxerul Cristian Gălbenușe avea doar 24 de ani și, în urma sa, a rămas un băiețel de câteva luni
Boxerul Cristian Gălbenușe a fost omorât de un tânăr, în urma unui conflict spontan, care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe terasa unui bar din Slatina. Fostul sportiv, în vârstă de 24 de ani, a fost înjunghiat cu un cuţit în piept. Victima, sportiv de performanță, a murit în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor sosiţi la faţa locului.
Incindetul a avut loc vineri noaptea, pe terasa unui bar din Slatina, judeţul Olt, după ce Cristian Gălbenuşe, venit la o terasă împreună cu soţia sa şi un alt cuplu, a intrat în conflict cu un grup de tineri aflaţi la altă masă.
Fostul sportiv s-a luat la bătaie cu un tânăr de 25 de ani, Florin Gulie, iar acesta din urmă a scos un cuţit cu care l-a lovit pe Cristian în zona pieptului. Băiatul a căzut la pământ, sub ochii soţiei şi ai prietenilor, care au sunat la 112.
Echipajele de ambulanţă deplasate la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa băiatului,care a decedat. Şi agresorul a ajuns la spital, cu multiple traumatisme, în urma bătăii în care a fost implicat. „În momentul de faţă, pacientul se află înternat în clinica de terapie intensivă a spitalului de neurochirurgie, este conştient, stabil hemodinamic şi respirator, dar necesită supraveghere şi tratament. La spitalul din Slatina, i s-a stabilit ca diagnostic un traumatism cranio-cerebral acut mediu, fractură cu înfundare la nivel parietal stânga, un traumatism acut facial, prin agresiune fizică”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.
„M-au sunat că l-au omorât pe Cristi. M-am dus acolo, medicii îl resuscitau, dar era deja mort, îi înjunghiaseră în inimă. Ei merseseră în bar, căutau demult timp scandal, au venit înarmaţi, pentru că unu la unu, fără arme, nu aveau ce să îi facă, dar au vrut să pună jos capul unui băiat tare, că fiul meu este sportiv, şi asta au şi făcut, dar nu au făcut-o cu bărbăţie, au făcut o moarte mişelească”, a declarat Vasile Gălbenuşe, tatăl fostului sportiv, pentru Mediafax.
Cristian Gălbenușe a fost nepotul antrenorului de box Constantin Gălbenușe și era tatăl unui băiețel de câteva luni.
Andrei Tudor