-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:07
No menu items!

Spitalul Foișor se redeschide pentru pacienții cu probleme ortopedice

spot_img

Pe măsură ce numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 scade, spitalele transformate în unități medicale dedicate exclusiv acestor bolnavi încep să-și redeschidă porțile pentru toți românii. După Spitalul Colentina, și Spitalul Foișor se redeschide, zilele acestea, pentru pacienții cu probleme ortopedice. 

Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a explicat că o echipă a Direcției de Sănătate Publică București va verifica măsurile luate la Foișor, astfel încât această unitate medicală să-și reia activitatea conform specializării. 

Decizia de redeschidere a Spitalului Foișor pentru bolnavii cu probleme ortopedice vine după ce și ultimul bolnav de COVID-19 a fost externat din Secția ATI a unității medicale, așa cum anunța, încă de săptămâna trecută, șeful DSU Raed Arafat. 

„Este un ordin al Ministerului Sănătăţii care stabileşte unităţile sanitare COVID. La acest moment, ordinul care a fost emis şi care a fost avizat de Ministerul Sănătăţii a stabilit anumite aspecte, în anumite condiţii, condiţiile se îmbunătăţesc, ei mai au încă pacienţi de terapie intensivă. Ca să evităm să mutăm bolnavii de la un loc la altul, unde riscul e foarte mare la aceşti bolnavi, faţă de situaţia în care să duci doar bolnavii ortopedici, care nu sunt cu risc major, aici vorbim de pacienţi cu risc major”, a mai spus Raed Arafat în conferința de presă de după ședința de Guvern de la Palatul Victoria de lunea trecută. 

Reamintim că pacienții ortopedici au fost evacuați din Spitalul Foișor în noaptea de 9 spre 10 aprilie, pentru a face loc bolnavilor de COVID – 19, în baza unui ordin semnat de fostul ministru al sănătății Vlad Voiculescu. Evacuarea scandaloasă a generat reacții negative în lanț din partea opiniei publice, a medicilor și a politicienilor din toate partidele. 

Luni, 17 mai, ministrul sănătății Ioana Mihăilă va fi prezentă în Parlament la „Ora Premierului”, pentru a răspunde întrebărilor parlamentarilor pe marginea raportului privind numărul real de decese cauzate de COVID-19.