-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:43
No menu items!

Spitalizarea lui Nicușor Constantinescu în SUA, neconvingătoare pentru magistrați. MOTIVARE

spot_img

Magistrații Tribunalului București nu neagă boala de care suferă președintele CJ Constanța, dar actele medicale depuse de acesta nu au convins că are nevoie neapărat de îngrijire în Statele Unite.

Nicusor Constantinescu_SZ

Magistrații Tribunalului București au emis un nou mandat de arestare pe numele lui Nicușor Constantinescu, dar avocatul acestuia a contestat decizia. Judecătorii motivează în hotărâre că președintele CJ Constanța a încălcat flagrant obligațiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar.

Începând cu data de 2 iulie 2014, inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţia de a nu părăsi ţara, precum şi celelalte obligaţii impuse inculpatului de către Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală.

motivare decizie de arestare Tribunalul București

Judecătorul menţionează că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicușor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi pe teritoriul României.

Reaua-credinţă de care a dat dovadă inculpatul în încălcarea obligaţiilor impuse în sarcina sa reiese, fără îndoială, din atitudinea acestuia, inculpatul nefăcând nimic altceva decât să sfideze constant organele judiciare, înţelegând să încalce în mod flagrant obligaţiile impuse în sarcina sa, fără nicio justificare. Se mai remarcă faptul că la dosarul cauzei nu există vreun înscris care să emane de la un medic, prin care să se constate în mod neechivoc necesitatea imperativă ca inculpatul să rămână pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în vederea efectuării tratamentului medical.

motivare decizie de arestare Tribunalul București

În cadrul aceluiaşi document, judecătorul nu neagă gravitatea bolii de care suferă Constantinescu, însă magistratul remarcă faptul că preşedintele CJ Constanţa are posibilitatea de a primi îngrijiri inclusiv în reţeaua spitalelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Tribunalul Bucureşti a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care urmează să ia în discuţie dosarul în 5 august.

M.N.