-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:46
No menu items!

Spionii de la STB: șoferii care circulă pe banda unică vor fi filmați din autobuzele și troleibuzele STB, apoi amendați

spot_img

Un proiect prin care șoferii care intră pe banda unică, destinată mijloacelor de transport în comun, vor fi filmați și amendați este în atenția celor de la Primăria Capitalei.

Nicuşor Dan a declarat joi că susţine proiectul anunţat de viceprimarul Stelian Bujduveanu, privind montarea unor camere video pe maşinile STB, pentru a surprinde şoferii care intră pe banda unică, relatează Agerpres.

„Susţin acest proiect. Probabil că mai e nevoie de câteva săptămâni până când el se realizează”, a precizat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Viceprimarul Stelian Bujduveanu a declarat pentru gândul.ro că vor fi montate camere de supraveghere în intersecţii, ca parte a unui sistem inteligent de monitorizare a traficului, dar că astfel de dispozitive vor fi amplasate şi pe maşinile STB.

D.Constantin