-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:55
No menu items!

Spionajul german a colaborat cu CIA la crearea unei baze de date cu islamişti

spot_img

Serviciile germane de informaţii au cooperat cu CIA ani la rând pentru crearea unor baze de date cu extremişti musulmani şi susţinători ai acestora în Germania, a dezvăluit duminică săptămânalul „Der Spiegel„, relatează AFP.

Sub numele de cod „Project 6” sau „P6”, BND (informaţii externe) şi Biroul federal pentru protecţia Constituţiei (informaţii interne) au colectat împreună cu CIA date despre islamişti, presupuşi terorişti şi contactele lor, scrie revista, fără să citeze surse.

Serviciile de informaţii din cele două ţări au închiriat împreună localuri la Neuss (vest) în 2005, după care s-au mutat la Koln (vest), adaugă Der Spiegel, care urma să publice un articol complet pe acest subiect în ediţia de luni.

Der Spiegel mai scrie că BND a confirmat existenţa unor baze de date, dar precizează că această cooperare a încetat în 2010.

Baza de date include  – potrivit săptămânalului – numele, data naşterii şi numărul paşaportului unui reporter de la postul public de radio NDR, Stefan Buchen, care a avut contacte cu un predicator musulman în Yemen şi care a fost în mai multe rânduri în Afganistan.

R.M.