-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:40
No menu items!

Spectacol lamentabil al lui Alexandru Cumpănașu în ultima zi de campanie. Când scenariul nu-ți iese, arunci cu noroi

spot_img

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Alexandru Cumpănașu, a încercat să speculeze și a să se folosească de drama familie sale pentru a câștiga capital electoral chiar pe ultima sută de metri a campaniei electorale, dezvăluind că nepoata sa, Luiza Melencu, este în viață, prezentând așa-zise dovezi. Pentru că scenariul nu a avut efectul scontat, Alexandru Cumpănașu a insinuat în mod cu totul și cu totul gratuit că Viorica Dăncilă, contracandidata sa, dă ordine jurnaliștilor să-l atace.

Tentativa de vineri seara a lui Alexandru Cumpănașu de a mai aduna un dram de capital electoral prin dezvăluirea că Luiza Melencu trăiește s-a transformat într-o prestație lamentabilă, precum nuca în perete. 

În emisiunea „Exces de putere”, de ala Antena 3, jurnaliștii Oana Zamfir și Adrian Ursu au încercat să obțină lămuriri de la Cumpănașu, în direct, dar acesta s-a simțit încolțit și a început să acuze că Viorica Dăncilă le-a dat ordin să-l atace. Destul de trist pentru o persoană care a luptat pentru democrație în activitatea sa civică, în contractele avute cu instituții publice.

Sesizând încercarea ieftină a lui Cumpănașu de a aduna capital electoral, Oana Zamfir și-a manifestat indignarea: „Este de necrezut cum o mamă a stat să audă în această seară că durerea ei, disperarea ei de a-şi găsi fata, este tranzacţionată ieftin pentru câteva voturi. Sper că nu asta s-a întâmplat. Sper că pe acest Cumpănaşu l-a luat valul, că  nu a ştiut cum să procedeze. Dacă se va dovedi că am ajuns în aşa hal…”, a declarat Oana Zamfir. 

Închizându-i-se telefonul în direct, după acuzațiile gratuite lansate, Alexandru Cumpănașu a continuat perorația pe contul de Facebook, încercând cu disperare să mai obțină niște like-uri, în ultima oră de campanie, în speranța că va putea ajunge în turul 2 al alegerilor, în detrimentul Vioricăi Dăncilă. Sau pentru a-i face loc altui candiadat, care s-o scoată din joc pe Viorica Dăncilă. Pentru că el nu și-a atacat un alt contracandidat, ci direct pe candidatul PSD.