-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:36
No menu items!

Spânzurătoare pentru Angela Merkel

spot_img

Procurorii germani au deschis o anchetă după ce, marţi un protestatar la un miting contra politicii Angelei Merkel privind refugiații, a adus o spânzurătoare de lemn, cu un ştreang pentru cancelarul german şi unul pentru adjunctul său.

Spânzurătoarea de lemn, care avea ştreanguri pregătite pentru Angela Merkel şi pentru vicecancelarul Sigmar Gabriel, a fost văzută de poliţişti la un miting săptămânal organizat de Pegida (Europenii Patrioţi împotriva Islamizării Occidentului), în oraşul Dresda, din estul ţării.

Prezenţa spânzurătorii la manifestaţie ar putea constitui infracţiunea de tulburare a ordinii publice prin ameninţarea unei crime şi incitare publică la comiterea de infracţiuni, a declarat Jan Hille, procurorul din Dresda. Potrivit procurorului, constructorul spânzurătorii este necunoscut.

spanzuratoare

Aproximativ 9.000 de persoane au participat la mitingul Pegida de la Dresda, scandând sloganuri şi afişând pancarte împotriva imigraţiei, a precizat Durchgezaehlt, o organizaţie care estimează prezenţa la adunările publice.

Germania se aşteaptă ca 800.000 de solicitanţi de azil să ajungă pe teritoriul său anul acesta, iar numărul record de imigranţi care au intrat în ţară a generat semne de întrebare privind decizia lui Merkel, luna trecută, de a adopta reguli mai lejere privind azilul şi de a accepta mai mulţi refugiaţi din zone de război ca Siria şi Afganistanul.

Emanuel Stan