Sindicatele din sistemul de învăţământ din Spania, alături de profesori, elevi, studenţi și părinţi, participă joi la prima grevă generală din educaţie pentru a protesta față de reforma educaţiei.
Manifestanții solicită ministrului spaniol al educaţiei, José Ignacio Wert, să retragă anteproiectul legii organice pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului, pe care guvernul de la Madrid ar urma să îl aprobe vineri, în şedinţa săptămânală a consiliului de miniştri.
Reforma educaţiei, a șaptea la număr, a declanșat numeroase critici, cu predilecție în privința relaţiilor dintre statul central şi comunităţile autonome spaniole, cărora li s-a delegat competenţa educaţiei, potrivit Constituţiei.
Nemulţumirile se referă la dispariţia materiei educaţiei civice, predarea catalanei în şcoli, cu referire la faptul că guvernul regional ar putea fi forțat să plătească ore de curs în şcoli private în lipsa învăţământului în spaniolă în oricare şcoală publică, evaluările externe la sfârşitul fiecărei etape de învăţământ sau cofinanţarea în şcolile publice în care elevii învaţă în clase separate, pe criterii de sex.
Anul şcolar şi cel universitar 2012-2013 au început sub semnul austerităţii în cheltuielile statului şi reducerii, pentru prima oară, a bugetului pentru educaţie, cu 3 miliarde de euro.
C.I.