-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Soția unui șef al Inspectoratului Școlar Timiș, prinsă copiind la titularizare

spot_img
foto: cotidianul.ro

Soţia unuia dintre directorii adjuncţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş a fost eliminată, marți, de la proba scrisă a examenului de titularizare, după ce a fost surprinsă cu un telefon mobil asupra ei.

Potrivit ISJ Timiş, doi dintre candidaţii care au susţinut, marţi, proba scrisă la examenul de titularizare au fost eliminaţi, fiind surprinşi cu telefoane asupra lor. Surse din cadrul instituţiei, citate de Mediafax, susțin că unul dintre candidaţii eliminaţi este Linda Elena Sima, soţia inspectorului şcolar general adjunct Aurelian Sima.

„Dacă pe soţia dânsului (inspectorului Aurelian Sima – n.r.) o cheamă Sima Linda Elena, atunci ea este. În cazul acestei persoane s-a aplicat procedura standard, ca în cazul oricărui candidat surprins în momentul în care încerca să fraudeze examenul. Mai mult decât atât nu vreau să comentez. Oricum, noi am urmat procedura standard”, a declarat inspectorul şef al ISJ Timiş, Cornel Petroman.

Linda Elena Sima este profesor suplinitor la un liceu din municipiul Lugoj şi a susţinut proba scrisă la examenul de titularizare, la disciplina Economic, Administrativ, Poştă. Ea are o vechime de patru ani în învăţământ.

Andrei Tudor