-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:08
No menu items!

Soția consultantului pe comunicare al lui Dragnea se alătură comitetului de inițiativă împotriva liderului PSD

spot_img

Vicepreședintele Camera Deputaților, Carmen Ileana Mihălcescu, anunță printr-un comunicat de presă că susține principiile enunțate în scrisoare anti-Dragnea și că este alături de Adrian Țuțuianu, Paul Stănescu, Marian Neacșu și Gabriela Firea.

Carmen Mihălcescu este soția consultantului în probleme de comunicare al lui Liviu Dragnea, Horia Mihălcescu, fost consilier de imagine al Elenei Udrea. Horia Mihălcescu a deținut compania Red Apple Communication, iar acum conduce filiala din România a companiei de consultanță Kirchhoff Consult AG, aparținând consulului onorific al României la Hamburg, Klaus Reiner Kirchhoff.

Iată mesajul lui Carmen Mihălcescu: „Sunt alături de Adrian Țuțuianu, Paul Stănescu, Marian Neacșu, Gabriela Firea și de mulți alți colegi care au formulat public un set de principii și valori. Acestea trebuie sa stea la baza deciziei de vineri.

PSD a reușit întotdeauna să gestioneze momente definitorii de așa natură încât să iasă cu adevărat întărit.

Nimeni nu are dreptul să pericliteze în niciun fel și de dragul nimănui parcursul european al României și relația noastră cu partenerii euro-atlantici. De asemenea, trebuie să fim conștienți de faptul că avem responsabilitatea construirii unei societăți în care principiile fundamentale ale statului de drept să opereze în folosul tuturor și nu doar al unora.

În acest context, cred că buna guvernare trebuie să primeze înaintea oricăror prietenii și colaborări private. Am fost aleși de români pentru a susține ceea ce este mai bine pentru România, iar astăzi unitatea partidului este definitorie pentru continuarea unui proiect guvernamental, care nu este expresia unui grup restrâns de oameni, ci a unui partid unit în susținerea unor idealuri de democrație și bună guvernare.

PSD este un partid puternic, un partid în care întotodeauna nemulțumirile organizațiilor au fost ascultate de lideri. În momentul de față, trebuie să admitem că respectarea principiilor enunțate în scrisoare duc spre un bine colectiv și nu spre unul individual”.

Andi Topală