4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:17
No menu items!

Soț și soție, înjunghiați în casă de fostul iubit al fiicei lor. Femeia a murit în urma loviturilor

spot_img

O femeie din Ciorogârla, judeţul Ilfov, a murit după ce împreună cu soţul ei au fost înjunghiaţi în casă. Fiul lor este cel care a anunţat crima la 112. Tatăl acestuia a ajuns în stare gravă la spital.

Un atac îngrozitor a avut loc duminică seară în imediata apropiere a Capitalei. Doi soți din Ciorogârla au fost înjunghiați de un bărbat. Femeia a murit, iar soțul ei se află în stare gravă la spital.

Alarma a fost dată de fiul minor al acestora care a sunat la 112. Două echipaje medicale au ajuns la casa celor doi, dar pentru femeia în vârstă de 50 de ani nu au mai putut face nimic. 

Cel care i-a atacat ar fi un fost iubit al fiicei lor.

După ce i-a înjunghiat pe cei doi, agresorul, de 37 de ani, a plecat la el acasă. Acolo l-au găsit polițiștii care l-au dus la audieri. 

„La data de 5 martie a.c.în jurul orei 18:54, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către fiul victimelor, cu privire la faptul că, părinții săi au fost agresați fizic, prin înjunghiere, de către un bărbat.

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii orașului Bragadiru pentru efectuarea activităților din competență, în cauză constatând că cele sesizate se confirmă și că persoana bănuită de comiterea faptelor nu se mai afla la adresa respectivă.

De asemenea, la fața locului s-au deplasat și două echipaje medicale, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au declarat decesul femeii, în vârstă de 50 de ani, iar pe bărbatul, în vârstă de 52 de ani,  l-au transportat la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale  de specialitate.

În urma activităților efectuate, polițiștii orașului Bragadiru, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale, l-au identificat pe bărbatul bănuit de comitea faptelor și l-au depistat la domiciliul acestuia, în prezent aflându-se în custodia polițiștilor.

La acest moment, polițiștii efectuează verificări și investigații pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

                                                                                                                    Adina Silav