Cazul Augustin Lazăr – Aiud a devenit hârtia de turnesol a sistemului judiciar. Filtrul care cerne. Grâul de neghină. Bunul de rău. Albul de negru. Omul de…masca de om, scrie jurnalista Sorina Matei pe blogul său.
Mărturiile celor care ştiu cu adevărat „lucruri”, în această situaţie, sunt greu de obţinut. Din mai multe cauze. Mulţi sunt morţi. Multora le este frică, unii sunt tributari acelor vremuri, alţii au lucruri de ascuns sau pur şi simplu sunt scârbiţi de ce se întâmplă, nu le mai pasă, nu mai vor să-şi aducă aminte şi nici să spună. În definitiv, pentru ce? “Pentru adevăr”, le răspund. “În acest putregai desâvârşit, în aceste complicităţi infernale, cine vrea cu adevărat să facă lumină, doamnă?”
În acest caz, trebuie.
Trebuie să ştim adevărul, chiar trebuie. Trebuiedupă 30 de ani, trebuie pentru Aiud, trebuie să rămână scris undeva că-n această ţară, după 3 decenii de aşa zisă libertate, în vârful sistemului judiciar, în fruntea Justiţiei penale, România a cocoţat un personaj din inima Infernului, din epicentrul celui mai crâncen sistem de represiune comunist şi al Securităţii. Trebuie pentru noi, trebuie pentru bunicii noştri, trebuie pentru urmaşii noştri. Trebuie pentru ca să nu se mai întâmple niciodată.
Niciodată.
Altfel, trecutul, cum vedem, îl vom repeta.
De-acolo de unde suflarea şi vibraţia neamului românesc a fost umilită, torturată, băgată-n lanţuri, schingiuită, înfometată, omorâtă, executată, lichidată, ştearsă, rasă de pe faţa pământului, aruncată în gropi comune. De-acolo vine “Gusti”, autointitulat după ani “Generalul”. Vine de la Aiud. Şi de lângă Aiud.