0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 22:39
No menu items!

Sorina Matei: Afacerile lui Rareș Bogdan cu Primăria Cluj-Napoca și alte instituții publice din Transilvania

spot_img

Fostul moderator de televiziune, Rareş Bogdan, cap de listă PNL pentru alegerile europarlamentare, este abonat de 14 ani, prin intermediul a două dintre firmele sale de PR, consultanţă şi publicitate, la contracte pe bandă rulantă din bani publici de la Primăria Cluj Napoca, condusă de actualul său coleg de partid, Emil Boc şi de Sorin Apostu, multiplu condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, scrie jurnalista Sorina Matei pe blogul personal.

Contractele prin cumpărări directe încheiate succesiv în perioada 2004, inclusiv- 2013, inclusiv, în anii 2015, 2016, 2018 şi 2019, aproape un deceniu şi jumătate între firmele lui Rareş Bogdan şi Primăria Cluj Napoca sunt de minimum 177.000 de euro, bani publici.

De asemenea, Trend Communication SRL, firma fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan şi a lui Vasilică Hoandră, a avut timp de 1 an şi 8 luni contracte de 35.000 euro, bani publici, cu ANAF Cluj, are timp de 3 ani, până în 2020, contract pentru servicii de publicitate de 30.000 de euro, co-finanţat din bani publici europeni, cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca iar timp de 4 ani aceeaşi firmă de PR, consultanţă şi publicitate a fost abonată şi la contractele din bani publici ale Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, obţinând peste 27.000 de euro.

Până în prezent, autorităţile, instituţiile, agenţiile, companiile publice sau la care statul este principal sau cel mai mare acţionar, portalul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice precum şi alte documente arată că firmele de PR, consultanţă şi publicitate ale fraţilor Rareş şi Mihai Bogdan, Vasilică Hoandră şi familiei Bogdan au beneficiat de-a lungul anilor de sume de peste 1.219.300 de euro din bani publici.

Având în vedere numărul contractelor şi instituţiilor contractante şi lipsa de răspunsuri (cu depăşirea termenelor legale) ale unora dintre instituţiile sau companiile de stat din România (chestionate toate în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public despre contractele din bani publici acordate firmelor lui Rareş Bogdan), datele sunt prezentate în funcţie de domeniile de activitate ale instituţiilor şi în raport de sosirea răspunsurilor la solicitările legale.

CITIȚI CONTINUAREA AICI