6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:27
No menu items!

Sorin Ovidiu Vîntu vrea eliberare condiționată pentru că are cancer pulmonar

spot_img

Sorin Ovidiu Vîntu a cerut eliberarea condiționată și a adus dovezi medicale care atestă intervenție chirurgicală de urgență, altfel poate ajunge la complicații pulmonare grave

SOV_DNA_SZ

Avocatul omului de afaceri, Angelica Enache, a obţinut judecarea mai rapidă a cererii de eliberare condiţionată,  după ce Sorin Ovidiu Vîntu a adus, joi, în instanţă, dovezi care atestă agravarea stării sale de sănătate. Vîntu cere eliberarea condiţionată, cât timp procedura mai poate avea efect în cazul său. Avocatul omului de afaceri susţine că Vîntu a petrecut în arest mult peste termenul legal a eliberării condiţionate (trei sferturi din pedeapsă), adică 615 zile de închisoare din cele 730 ale condamnării.

Vîntu a fost în mod ciudat sancţionat de conducerea Penitenciarului Jilava, cu două zile înainte să fie audiat în dosarul „Gala Bute”, transmisă exclusiv de Realitatea TV. Pentru audierile de la DNA, SOV fusese adus, cu câteva săptămâni înainte, de la penitenciar la arestul central, deşi se afla în executarea unei pedepse definitive.

După mai multe audieri la DNA, fostul patron al Realității a fost dus înapoi la Jilava şi sancţionat, la sfârşitul lui august, pentru că ar fi fost proprietarul unui telefon ascuns într-o pâine, în bagajul primit la vizită. Mai mult decât atât, Comisia din penitenciar i-a prelungit cu încă trei luni termenul în care poate cere eliberarea condiţionată. Aceeaşi sancţiune a avut drept consecinţă şi schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim închis, Vîntu fiind transferat la Rahova deşi mai avea de executat 100 de zile din pedeapsă.

 Deși avea doar un an de pedeapsă de executat pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță, Vîntu nu a beneficiat până acum de nicio eliberare condiţionată, solicitările fiindu-i respinse de fiecare dată. Avocatul Angelica Enache a reclamat la CEDO gravele abuzuri la care clientul său ar fi fost supus în timpul acestor proceduri.

Unul dintre motivele pentru care judecătorii au susţinut că-i refuză lui Vîntu cerere de eliberare condiţionată din vară a fost acela că „timpul petrecut în detentie nu era suficient” şi că “s-ar fi aflat la prima analiză a comisiei.

Fostul patron al Realităţii TV a mai reclamat la CEDO şi interceptarea tuturor convorbirilor purtate de el, cu angajaţii, colaboratorii şi politicienii pe care i-a susţinut în campania prezidenţială din 2009.

Sofia Marinescu